Barack Obama nu doreste lobbysti in administratia sa
Barack Obama, presedintele ales al Statelor Unite, a promis "cel mai transparent" transfer de putere din istoria tarii si ca va limita accesul lobbystilor in echipa sa.
“Presedintele ales Barack Obama a promis sa schimbe modul in care functioneaza lucrurile la Washington si sa limiteze influenta lobby-stilor”, a declarat John Podesta, seful echipei de tranzitie a lui Obama.
Podesta a adaugat ca Obama va introduce “cele mai stricte reguli aplicate vreodata” de un presedinte ales in aceasta perioada, care vor interzice si donatiile din partea lobbystilor federali catre fondul de tranzitie. Congresul a alocat, cum se obisnuieste, fonduri de tranzitie in valoare de 5,2 milioane de dolari, restul venind din partea micilor donatori. Suma maxima pentru o contributie individuala este de 5.000 de euro, numele dona-torilor fiind facute publice in fiecare luna. Costul total al campaniei de tranzitie catre o administratie a lui Barack Obama este estimat la 12 milioane de dolari si implica angajarea a circa 450 de persoane. Potrivit acestor masuri, Obama nu le va permite lobbystilor care au facut presiuni activ pe langa guvernul federal sa munceasca in echipa sa de tranzitie. De asemenea, cei care au fost lobbysti in ultimele 12 luni nu vor lucra in cadrul echipei lui Obama la politici din domeniile din care au avut clienti. Mai mult, cei care fac parte in prezent din echipa de tranzitie a lui Obama si devine lobbyst dupa ce Obama isi incepe mandatul (20 ianuarie) nu vor avea acces pentru un an sa faca presiuni pe langa administratia prezidentiala. Analistii independenti sunt de parere ca aceasta miscare e un pas inapoi fata de promisiunea din campania electorala de a-i elimina pe toti lobbystii, asta fiind o dovada ca este foarte dificil sa limitezi influenta a peste 40.000 de lobbysti inregistrati. “Acesta e un pas inapoi si nu este un alt mod de a il interpreta”, este de parere Craig Holman, care face lobby in domeniul afacerilor guvernamentale pentru grupul Public Citizen. El a adaugat ca Obama incearca totusi “sa evite o posibila situatie de coruptie”. Obama a declarat inca din timpul campaniei electorale ca “lobbystii nu vor avea ce cauta” in viitoarea administratie”. Presedintele american ales a refuzat in campanie sa primeasca donatii de la acestia. Per total, Obama a adunat in campanie aproximativ 650 de milioane de dolari, cea mai mare suma stransa vreodata de vreun candidat la alegerile prezidentiale. Barack Obama a fost si a vizitat Casa Alba la inceputul saptamanii. El si familia sa au fost primiti de presedintele in exercitiu George W. Bush si de sotia acestuia, Laura. Vizita familiei Obama a inclus un tur al Casei Albe, viitoarea lor locuinta. Presedintele George W. Bush a declarat ieri intr-un interviu pentru CNN ca victoria lui Obama in alegerile prezidentiale e un “lucru bun” pentru America. El a adaugat ca intalnirea de la inceputul saptamanii cu predecesorul sau a fost una “relaxanta”. “Alegerea lui Barack Obama este un moment istoric pentru tara noastra. Sunt multi oameni care nu credeau ca vor apuca ziua aceasta”, a spus Bush. In prezent, Obama este asteptat sa-i anunte pe membrii viitoarei sale administratii, cel mai asteptat fiind numele pentru Trezorerie. Daca numele viitorilor membri ai administratiei lui Obama nu sunt stiute, un singur lucru e clar: viitorul presedinte va anula unele dintre cele mai controversate dispozitii ale administratiei George W. Bush, inclusiv restric-tiile privind cercetarea in domeniul celulelor-stem sau a forajelor petroliere in zone salbatice. Potrivit echipei sale de tranzitie, pana in prezent aproape 200 de dispozitii ale administratiei Bush au fost luate deja in vizor. Ridicarea restrictiilor in domeniul cercetarii medicale este asteptata de bolnavii cronici de diabet, Parkinson sau afectiuni ale coloanei vertebrale. “Avem toate motivele sa credem ca daca nu din prima zi, atunci in viitorul apropiat vor emite un ordin de anulare a acestei politici”, a declarat Amy Comstock Rick, presedinte al Coalitiei pentru continuarea cercetarilor medicale.Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026