Barack Obama și David Cameron doresc "un plan imediat" pentru zona euro
Președintele american Barack Obama și premierul britanic David Cameron sunt de acord asupra necesității unui "plan imediat" de soluționare a crizei euro, a anunțat miercuri Downing Street, relatează AFP.
Cei doi lideri au purtat o conversație telefonică, marți seara, atât pe tema crizei datoriilor în Europa, cât și a viitorului summit G20.
În această conversație, Obama și Cameron “au căzut de acord asupra necesității unui plan imediat destinat soluționării crizei (zonei euro) și restabilirii încrederii piețelor, dar și asupra une strategii pe termen lung pentru asigurarea existenței unei monede unice puternice”, a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor lui Cameron.
Premierul britanic i-a îndemnat deja, în mai multe rânduri, pe liderii țărilor din zona euro să întreprindă “acțiuni decisive” în vederea soluționării acestei crize, exprimându-și îngrijorarea față de un posibil “uragan” care ar putea să lovească în plin economia britanică și sistemul său bancar.
Potrivit Downing Street, Cameron urmează să efectueze joi o vizită la Berlin, cu scopul de a discuta despre această situație cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026