Bărbatul îndrăgostit de o insulă.../ de Elisabeta Lăsconi

O femeie pare să aibă totul ca să fie fericită: s-a căsătorit din dragoste, și-a urmat bărbatul într-o insulă, convinsă de el că în câțiva ani se vor întoarce în Anglia bogați. George este un englez cuceritor și sclipitor de inteligent, Sabine este franțuzoaică, frumoasă, cu acele două atribute inimitabile – șarm și șic. Ei sunt personajele romanului semnat de Monique Roffrey – “Femeia albă pe bicicleta verde”, urmăriți de la sosirea în Trinidad, la jumătatea anilor ’50, cu planul unei șederi de trei ani.

Viețile celor doi par să ofere un model al succesului: George lucrează pentru o companie până când câștigul îl face tot mai dornic să posede pământ pe insula-paradis, să-și facă o casă pe măsura averii. Sabine intră în legenda insulei, cu plimbările pe bicicleta ei verde ce îi dau posibilitatea să cunoască altfel țara în care au venit, își crește copiii, ia parte la viața coloniei.

Dar treptat cei doi se înstrăinează unul de celălalt: George Harwood se îndrăgostește de insula-paradis, el visează de la început să se stabilească aici definitiv, însă își ascunde intențiile prin tot felul de strategii. Sabine, în schimb, nu este prizoniera unui vis ce se vrea împlinit cu orice preț, ea chiar iese din cercul coloniei engleze ce semăna cu o buclă de sticlă, izolată și protejată de viața celor din insulă.

Astfel Sabine ajunge să descopere sărăcia locuitorilor insulei și lupta politică începută de Eric Williams pentru independența insulei. Asistă la mitinguri incendiare, înțelege și că se naște puterea celor de culoare, intuiește că se apropie de sfârșit zilele dominației britanice și puterea albilor. Dar Sabine începe să-i scrie scrisori lui Eric Williams, ele formează un fel de jurnal al vieții ei în Trinidad. Scrisori pe care nu i le trimite niciodată.

Scrisorile netrimise ajung sub ochii soțului ei când amândoi sunt bătrâni, înstrăinați unul de altul, trăind în insula ce-i ține captivi. Sabine înțelege târziu că are în insula Trinidad rivala invicibilă, pentru că soțul ei s-a îndrăgostit iremediabil de paradisul Caraibelor. În toate experiențele ei, ca soție și mamă, trebuie să înfrunte magia locului și forța tăcută a locuitorilor, începând cu femeile care lucrează în casa ei și încheind cu polițiștii brutali pe care îi înfruntă.

Trinidad nu face excepție de la fracturile istoriei la mijloc de secol XX: independența nu aduce prosperitate, oamenii politici propulsați de voința populară știu să-și folosească abil și popularitatea și carisma, ca să-și creeze propria putere, o dictatură a unor profitori, iar majoritatea trăiește în aceeași cumplită sărăcie, în locuințe insalubre, cu aceeași asistență medicală și socială precară, se confruntă cu sistemul unei poliții compuse din brute care terorizează și abuzează, cu o justiție ce se urnește greu.

Cei cincizeci de ani înseamnă o viață de om pentru soții Harwood și două epoci istorice frământate pentru insula din Caraibe. Monique Roffey a absorbit detalii din poveștile propriei familii, dar romanul dovedește o implicare profundă în traseul pe care îl parcurg fostele colonii, cu o perspectivă cuprinzătoare asupra vieții sociale și politice, cu viziune incisivă, neiertătoare.

Pornind de la drama cuplului care la vârsta senectuții nu cunoaște pacea și împăcarea, cartea investighează, ca într-un thriller, de la ce s-a pornit ca să se ajungă aici. Autoarea aduce pe harta ficțiunii un teritoriu nou, Trinidad, și îndeasă în drama de familie multe altele: istorie și politologie, antropologie și dens studiu al mentalităților.

Monique Roffey demonstrează că ambiția balzaciană de a fi secretarul istoriei nu a pierit, ci încă rodește. Romanul “Femeia albă pe bicicleta verde” dezvăluie despre insula din Caraibe mai multe decât zeci de volume de istorie și sute de reportaje. În plus, îl obligă pe cititor să simtă lupta feroce din fericirea unei căsnicii și infernul din insula-paradis.

Monique Roffey, Femeia albă pe bicicleta verde, traducere din limba engleză de Mirella Acsente, Editura Litera Internațional, 2012, 506 pagini