Barclays negociaza intrarea pe piata rusa
Banca britanica Barclays se afla in negocieri privind cumpararea bancii rusesti Expobank in incercarea de a dobandi o pozitie pe piata ruseasca, scrie Financial Times. Barclays intentioneaza sa cumpere pachetul de control in cadrul Expobank, un mic grup bancar de retail printre ai carui actionari se numara si compania miniera pentru exploatarea aurului Peter Hambro Mining
Banca britanica Barclays se afla in negocieri privind cumpararea bancii rusesti Expobank in incercarea de a dobandi o pozitie pe piata ruseasca, scrie Financial Times.
Barclays intentioneaza sa cumpere pachetul de control in cadrul Expobank, un mic grup bancar de retail printre ai carui actionari se numara si compania miniera pentru exploatarea aurului Peter Hambro Mining. Tranzactia, in termenii actuali, evalueaza Expobank la aproape de trei ori valoarea contabila si presupune un pret de peste 400 mil. dolari (273 mil. euro). Totusi, nu s-a ajuns inca la un acord.
Daca va avea loc, preluarea va marca primul pas semnificativ facut de Barclays de cand a abandonat anul trecut incercarea de a prelua banca olandeza ABN Amro.
Directorul executiv al Barclays, John Varley, a afirmat ca banca pe care o conduce va continua sa isi extinda operatiunile la nivel international – o strategie pe care o urma inca dinainte de inceperea negocierilor cu ABN Amro. Banca britanica ofera deja servicii de investitii bancare in Rusia prin filiala Barclays Capital.
Frit Seegers, directorul executiv responsabil de operatiunile comerciale si de retail ale bancii, este de parere ca piata rusa este propice dezvoltarii. Numeroase banci importante, inclusiv HSBC, planuiesc sa deschida sucursale in Rusia pentru a-si extinde operatiunile.
Insa Barclays vede in preluarea Expobank, fondata in anul 1994, o cale mai rapida de a-si face simtita prezenta pe piata de retail banking si de a obtine o licenta bancara in Rusia. Oficialii bancii au refuzat insa sa comenteze pe marginea acestui subiect.
Expobank face parte dintr-un holding ce include si alte grupuri financiare. In trecut, banca a anuntat ca ia in considerare o oferta publica initiala.
Andrew Keeley, analist bancar al bancii rusesti Troika Dialog, a afirmat ca o oferta de trei ori mai mare decat valoarea contabila se incadreaza in linia celorlalte tranzactii recente.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026