Băsescu: A existat propunerea să ne retragem toți ambasadele din Siria; România a avut obiecții
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că la Consiliul European a existat propunerea de retragere de către toate statele membre a ambasadelor din Siria, care nu a fost adoptată, printre țările care au avut obiecții figurând și România.
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că la Consiliul European a existat propunerea de retragere de către toate statele membre a ambasadelor din Siria, care nu a fost adoptată, printre țările care au avut obiecții figurând și România.
“A existat inclusiv propunerea de a ne retrage toți ambasadele (n.red. din Siria). Nu a fost adoptată, România, spre exemplu, având obiecțiuni la această propunere, pornind de la realitatea că 11.000 de cetățeni români se află sau s-au aflat în Siria”, a spus președintele.
Traian Băsescu a spus că autoritățile române au început evacuarea românilor din Siria, “pe măsura solicitărilor, în mod special a comunităților de români din Homs dar și din alte regiuni”.
“Avem înțelegeri cu Turcia, cu Libanul, cu Iordania pentru evacuarea cetățenilor români care solicită acest lucru”, a mai spus președintele.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a spus că România s-a raliat fără rezerve la demersul de condamnare a violențelor regimului de la Damasc.
“Pe de altă parte, România a susținut fără rezerve condamnarea severă a regimului de la Damasc pentru crimele care se petrec în Siria și de asemenea am susținut un avertisment foarte ferm către cei responsabili de masacrul din Serbia că vor trebui să răspundă în fața legii internaționale”, a mai spus Băsescu.
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026