Băsescu anunță finalul "jocului" de la Roșia Montană: o lege respinsă de CC
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că știe că finalul "jocului" privind Roșia Montană va consta într-o lege respinsă de Curtea Constituțională în principalele prevederi.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că știe că finalul “jocului” privind Roșia Montană va consta într-o lege respinsă de Curtea Constituțională în principalele prevederi.
Șeful statului a făcut această afirmație în deschiderea Forumului European pentru Diplomație Publică, dând astfel un exemplu prin care România își autodistruge imaginea.
“Vorbesc de exemple la zi – Roșia Montană. Știm că s-a împins în Parlament o lege neconstituțională, care nu va putea trece de Curtea Cosntituțională, în baza ei generăm o dezbatere care se va finaliza cu o lege necosntituțională. Cum să avem o imagine bună când și străinii ne știu Constituția? Știu că finalul acestui joc va fi o lege respinsă de Curtea Constituțională în principalele ei prevederi. Și atunci cum să avem o imagine bună? Mă întreb”, a spus Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a declarat și duminică, răspunzând unei întrebări referitoare la Legea privind Roșia Montană trimisă de Guvern la Parlament, că aceasta va fi respinsă de Curtea Constituțională întrucât se va constata că este neconstituțională, neputând fi dată o lege care să vizeze o firmă
“Nu este legal să stabilești o firmă care face o exploatare prin lege. Va fi respinsă cu siguranță de Curtea Constituțională. Este doar un joc politic”, a declarat, duminică, la Țebea, în județul Hunedoara, președintele Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări referitoare la Legea privind exploatarea de la Roșia Montană, trimisă Parlamentului.
Șeful statului a spus că marea problemă este că, după ce se va face o lungă dezbatere în Parlament, se va constata că legea este neconstituțională.
“Nu se poate să faci o lege care să vizeze o firmă. Va fi respinsă de Curtea Constituțională pentru că se va constata că este o lege neconstituțională”, a mai spus Băsescu.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026