Băsescu: De unde până unde ne punem mâinile în cap că vine recesiunea peste noi?
Președintele Traian Băsescu a declarat că nu vrea să-i critice pe specialiștii care au introdus termenul de "recesiune tehnică" pe piața românească, dar modul "incorect" în care a fost prezentat în mass-media rezultatul trimestrului IV "a lăsat impresia pregătirii pentru intrare în recesiune".
Președintele Traian Băsescu a declarat că nu vrea să-i critice pe specialiștii care au introdus termenul de “recesiune tehnică” pe piața românească, dar modul “incorect” în care a fost prezentat în mass-media rezultatul trimestrului IV “a lăsat impresia pregătirii pentru intrare în recesiune”.
“Eu nu vreau să-i critic pe specialiștii care au introdus acest termen pe piața românească, dar modul cum a fost prezentat, absolut incorect, rezultatul trimestrului IV, în mass-media, a lăsat impresia pregătirii pentru intrare în recesiune”, a spus Băsescu, duminică, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, menționând că dorește să facă o precizare privind “așa-zisa recesiune tehnică”.
Șeful statului a precizat că nu există îngrijorarea unei intrări în recesiune.
“Nu este adevărat, trimestrul III a avut un boom generat de producția agricolă, iar trimestrul IV a confirmat practic producția industrială și serviciile. Mai mult decât atât, în sfera serviciilor către populație s-a înregistrat o creștere consistentă, în sfera construcțiilor o creștere consistentă, sigur, constitucțiile generate de investițiile bugetului de stat. Deci nu avem îngrijorarea unei intrări în recesiune reală. Dacă ați compara trimestrul IV 2011 cu trimestrul IV 2010, veți constata o creștere consistentă. Deci de unde până unde ne punem mâinile în cap că vine recesiunea peste noi? Este adevărat, trimestrul I va fi un trimestru slab urmare a condițiilor meteo, dar se vor recupera investițiile, serviciile către populație în trimestrul II”, a menționat el.
Traian Băsescu a adăugat că nu crede că “obiectivul vieții noastre trebuie să fie neapărat să descurajăm populația – vine altă nenorocire peste noi”.
“Nu vine nicio nenorocire”, a continuat el.
El a amintit că în partea a doua a anului se prefigurează recesiune în zona euro și a adăugat că, deși nu este un partizan al creșterii economice prin stimularea excesivă a consumului, “este clar” că o stimulare a consumului din partea guvernului, prin reîntregirea salariilor, este de natură să ajute, pe de o parte, la creșterea încasărilor în bugetul de pensii, unde deficitul este foarte mare și, pe de altă parte, în creșterea consumului, “care și el ne va aduce o întoarcere prin TVA în bugetul de stat”.
Intervenția telefonică la postul de televiziune a fost ulterioră interviului acordat de președinte PRO TV și comentariilor din presă care i-au urmat.
Economia s-ar putea contracta în primul trimestru comparativ cu ultimul trimestru din 2011, ceea ce va echivala cu intrarea în recesiune tehnică, din cauza condițiilor meteo, dar față de primul trimestru de anul trecut PIB va avansa cu 1,5-2%, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Bogdan Drăgoi.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026