Băsescu declanșează un nou referendum și, implicit, un nou scandal cu USL
Președintele Traian Băsescu a anunțat în această seară, în mod surprinzător, că a declanșat procedura pentru un nou referendum pentru un parlament unicameral și maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcție de modul în care Legislativul va respecta voința poporului exprimată în 2009 când în urma unui referendum populația s-a pronunțat pentru parlament unicameral.
Președintele acuză faptul că majoritatea USL din Parlament nu ar respecta statul de drept pentru că în proiectul de modificare a Constituției nu a inclus rezultatele din 2009 ale referendumului – parlament unicameral și număr redus de parlamentari.
“În această după-amiază am declanșat procedura unui nou referendum cu două întrebări: dacă români vor Parlament unicameral și dacă românii vor Parlament cu 300 de membri.”
În 2009, președintele Traian Băsescu a convocat un referendum pentru trecerea la un parlament unicameral cu maximum 300 de parlamentari. Referendumul organizat o dată cu alegerile prezidențiale – a fost validat prin prezența la urne a 50,95% dintre cetățenii cu drept de vot (pragul de validare era prezența la urne a 50% dintre cetățenii cu drept de vot).
În cadrul referendumului, 77,7% dintre cei prezenți la urne s-au pronunțat în favoarea parlamentului unicameral, iar 88,8% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari.
Potrivit actualei Constituții, Parlamentul nu este obligat să țină seamă de rezultatele unui referendum, ci doar ia act de acestea.
Potrivit legii fundamentale în vigoare, atributul declanșării referendumului național aparține șefului statului. Articolul 90 din Constituție spune:Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național.
Președintele nu este obligat să țină seama de dorința Parlamentului în declanșarea referendumului, doar îl consultă, ceea ce echivalează cu a-l informa doar și ceea ce Băsescu a și făcut, în 2009, de altminteri. Parlementul nu este obligat să pună legislația în acord cu rezultatul referendumului, ci o face doar dacă vrea. Articolul 2 din Constituție spune că suveranitatea națională aparține poporului “care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum.”
Declanșarea unui referendum în condițiile actualei constituții va redeschide conflictul președintelui cu puterea majoritară în Parlament care dorește reducerea pragului de validare a unui referendum la 30% și pretinde ca Legislativul să-și dea acordul explicit asupra oportunității organizării sale.
Trebuie menținut că nici guvernele Boc 1 și Boc 2 și nici guvernul Ungureanu cu scurta lui existență nu au făcut pași concreți pentru a respecta voința poporului exprimată la referendumul din 2009.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026