Basescu: Din dosarul "Flota" s-au furat documente
Liderul PD Traian Basescu acuza PNA ca a sustras documente care ii probeaza nevinovatia in dosarul "Flota" si afirma cercetarea sa in acest dosar este o "tentativa de inscenare politica."Basescu afirma ca a redeschis subiectul deoarece cazul sau seamana izbitor cu cel al judecatoareiAndreea Ciuca acuzata de procurorii anticoruptie de luare de mita
Liderul PD Traian Basescu acuza PNA ca a sustras documente care ii probeaza nevinovatia in dosarul “Flota” si afirma cercetarea sa in acest dosar este o “tentativa de inscenare politica.”
Basescu afirma ca a redeschis subiectul deoarece cazul sau seamana izbitor cu cel al judecatoareiAndreea Ciuca acuzata de procurorii anticoruptie de luare de mita. Basescu a anuntat, sambata, intr-o conferinta de presa, ca toata documentatia de sustinere a argumentelor sale, ce cuprinde mii de pagini, va fi trimisa pe CD, in traducere, catre toate ambasadele de la Bucuresti, intrucit “trebuie confirmat ce s-a intimplat in cazul Ciuca”. Parchetul National Anticoruptie (PNA) a respins, ieri, acuzatiile lui Basescu invitandu-l, totodata, sa prezinte procurorilor actele pe care le detine si care i-ar fi favorabile. “Va pot asigura ca din dosar nu s-au sustras acte de urmarire penala, Traian Basescu neavind posibilitatea sa cunoasca documentele din cauza, intrucat nu a fost inca audiat. In acelasi timp raspunsul la intrebarea «ce s-a intimplat cu flota romaneasca?» nu are absolut nici o legatura cu incercarea sa de politizare a acestei cauze”, a declarat, ieri, purtatorul de cuvint al PNA, Gabriela Neagu, citata de Mediafax. Liderul PD a afirmat, sambata, ca “tentativa de inscenare politica” este sustinuta si de presedintele Ion Iliescu. Liderul PD a afirmat ca o mare parte dintre documentele originale care demonteaza acuzele PNA au disparut, fiind sustrase chiar de catre cei care au instrumentat acest caz: procurorii Draghici si Otel de la PNA si generalul Bogdan de la IGP.”L-am informat pe presedintele Ion Iliescu ca cei trei sint falsificatori, iar ei continua sa fie responsabili de ancheta, ceea ce inseamna ca este vorba despre o comanda politica sustinuta si de Ion Iliescu”, a aratat Basescu. In urma cu doua luni, presedintele Ion Iliescu si-a dat acordul pentru cercetarea fostului ministru al transporturilor in urma unei cereri formulate in acest sens de PNA. Cererea a fost examinata de o comisia speciala de la Cotroceni care analizeaza sesizarile care ii privesc pe fostii sau actualii demnitari. Comisia a recomandat presedintelui sa-si dea acordul pentru cercetarea lui Basescu in dosarul Flota alaturi de alti doi fosti ministri ai transporturilor Bogdan Teodoriu si Aurel Novac. iulian.anghel@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026