Basescu i-a invrajbit pe politicienii din PE
Cele mai importante familii politice europene - Partidul Popularilor Europeni si Partidul Socialistilor Europeni - au mutat disputele din Parlamentul de la Strasbourg in Romania, inflamate de referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu
Cele mai importante familii politice europene – Partidul Popularilor Europeni si Partidul Socialistilor Europeni – au mutat disputele din Parlamentul de la Strasbourg in Romania, inflamate de referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu.
Wilfried Martens (PPE) si Poul Nyrup Rasmussen (PSE) au avut in ultimele zile un schimb de replici inspirat din polemica cotidiana de la Bucuresti. Martens a transmis, ieri, un mesaj de sustinere pentru Basescu, in care ataca PSD si subliniaza ca presedintele suspendat are o misiune importanta – transformarea Romaniei intr-un stat european, fara coruptie si ramasite ale comunismului. Mesajul sau vine dupa ce liderul PES l-a somat pe Martens sa nu-l mai sprijine pe Traian Basescu si sa-i ceara sa demisioneze.
Presedintele PPE subliniaza ca nu este surprins ca, “in acest moment critic pentru viitorul Romaniei”, toti “nasii coruptiei” de la Bucuresti au in PSD, “partidul post-comunist al lui Iliescu si Nastase”, membru important al PES, un aliat fidel. “PSD simbolizeaza trecutul comunist cu care Romania nu s-a putut impaca dupa 1989”, spune liderul PPE.
“Consider ca este extrem de ciudat faptul ca Wilfried Martens isi exprima dezacordul privind un vot legitim al unui Parlament. Votul privind suspendarea presedintelui Basescu este sprijinit de majoritatea partidelor. In loc sa se lamenteze privind votul Parlamentului, ar trebui sa-i ceara prietenului sau sa demisioneze”, afirmase Poul Nyrup Rasmussen, potrivit unui comunicat de presa al PSD.
La Bucuresti, campania a intrat in linie dreapta. Liberalii au pus la punct aseara ultimele detalii in ceea ce priveste campania pentru demiterea presedintelui suspendat. Opinia generala in randul liberalilor inaintea reuniunii politice, care urma sa se finalizeze dupa inchiderea editiei, era ca PNL va avea mesaje non-agresive, dar ferme, spun surse din conducerea partidului.
“Vom avea o campanie discreta, nu foarte agresiva, in care vom explica de ce Traian Basescu nu mai este partenerul nostru, insistand pe problemele constitutionale: faptul ca a refuzat sa numeasca un ministru si a fortat demisia altuia”, sustin liberalii, referindu-se la cazurile ministrilor PNL Cioroianu si Atanasiu. In aceasta perioada, ministrii partidului au primit sarcina sa aiba cat mai multe “realizari”, astfel incat in mass-media sa fie reflectata imaginea unui partid care “munceste si isi vede de treaba”, spun sursele citate.
Coordonatorii campaniei liberale pentru referendum sunt vicepresedintele Ludovic Orban si secretarul general PNL Dan Motreanu. Partidul va lucra cu firma de PR politic angajata de presedintele PNL Calin Popescu-Tariceanu pentru a se ocupa de imaginea sa: Multimedia Political Communication, care este condusa de Dan Andronic si de Bogdan Teodorescu. Cei doi au lucrat in trecut si pentru fostul premier Adrian Nastase.
In tabara adversa, pro-Basescu, se fac valuri pana peste granita, democratii acuzandu-l pe ministrul liberal al afacerilor externe ca vrea sa reduca numarul sectiilor de votare astfel incat romanii sa nu poata vota.
Mitinguri in favoarea lui Basescu au fost organizate in Franta si Germania si exista informatii ca presedintele suspendat va merge sambata la Madrid, pentru a participa la o manifestatie similara a romanilor care lucreaza in Spania.
Vicepresedintele PD Anca Boagiu a cerut, ieri, premierului, Guvernului si MAE sa nu limiteze numarul de sectii de votare pentru romanii din afara granitelor, dupa ce purtatorul de cuvant al ministerului Corina Vintan a anuntat ca numarul sectiilor de votare pentru referendum ar putea fi mai mic decat cel stabilit anterior pentru alegerile europarlamentare, motivul fiind lipsa de timp.
Ministrul de externe, Adrian Cioroianu, i-a replicat Ancai Boagiu, afirmand ca nimic din ce cade in sarcina MAE privind organizarea referendumului din 19 mai nu are conotatii politice.
Ministrul a adaugat ca ambasadele va trebui sa trimita MAE pana astazi, la ora 10.00, liste cu centre de votare si participanti, ce vor fi publicate pe site-ul institutiei.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026