Băsescu, la prima tentativă de a bloca o decizie a UE
Bucureștiul semnează Tratatul de uniune fiscală, dar pune în lumină și opoziția nejustificată a Olandei față de aderarea la Schengen.
Bucureștiul semnează Tratatul de uniune fiscală, dar pune în lumină și opoziția nejustificată a Olandei față de aderarea la Schengen.
Unul dintre cele mai liniștite summituri ale liderilor Uniunii Europene de trei ani încoace a avut în meniu și singurul fel care putea strica buna dispoziție, dar care, până la urmă, a fost consumat cu moderație: condiționarea de către România a începerii negocierilor de aderare la UE a Serbiei și continuarea blocării de către Olanda a admiterii în spațiul Schengen a României și a Bulgariei.Liderii UE – cu excepția Marii Britanii și Cehiei – vor semna astăzi la ora 10.00 ora României (9.00 ora Bruxellesului) Tratatul de Uniune Fiscală, cel care impune regulile stricte de deficit și datorie – deficit structural de 0,5% din PIB, deficit bugetar de 3% din PIB, datorie publică 60% din PIB. Președintele Traian Băsescu își va pune semnătura pe acest tratat care în țară are, cel puțin formal, susținerea puterii și a opoziției, dar și a mediului de business.
În particular, România a obținut la acest summit semnarea între București și Belgrad a unui protocol privind protecția minorității române din Serbia după ce amenințase, spre surprinderea unor cancelarii occidentale, că s-ar putea opune deschiderii negocierilor de aderare a Serbiei la UE. În al doilea rând, a reușit să aducă din nou în discuția UE problema Schengen și poziția abuzivă a Olandei față de acest subiect, posibil și cu o bătaie mai lungă: așa cum Olanda blochează decizii ale UE și România ar putea-o face în viitor.
Dar momentul summitului, fără să aibă neapărat ceva festiv, s-a vrut o întâlnire mai calmă având în centru semnarea Tratatului de Uniune Fiscală.
Într-o vreme în care datoriile sufocă zona euro, efortul liderilor europeni este acela să scape de ele. Tratatul a fost convenit cu mult înainte, drept urmare certurile, câte au fost, s-au petrecut cu mult înainte. Problema datoriilor ar putea fi rezolvată pe termen lung cu acest tratat. Dar pe termen scurt și mediu, zona euro a intrat într-o ușoară recesiune. Problema este a lipsei creșterii economice și subiectul era de așteptat să fie abordat la un dineu care urma să înceapă aseară la ora 10.00. Dar, din nou, la modul general și fără soluții concrete.
Cu o zi înainte de întâlnirea liderilor UE, BCE turnase “ulei de mir” peste rănile băncilor și întâlnirea liderilor europeni. Nu mai puțin de 529,5 mld. euro a aruncat miercuri BCE pe piață în cadrul operațiunii de refinanțare pe trei ani a băncilor comerciale după ce în decembrie trecut, împrumutase băncile cu 489 mld. euro, tot pe trei ani, la o dobândă minimă de 1%. Un număr de 800 de bănci au participat la licitația BCE, față de 523 la operațiunea similară din decembrie. Numai băncile italiene au luat 139 mld. euro.
În aceeași vreme, BCE a anunțat că se va implica în supravegherea recapitalizării băncilor elene, inițiativă fără precedent ce scoate în evidență controlul strict exercitat asupra Greciei de UE. Așadar, nici aseară, nici astăzi nu erau și nu sunt de așteptat încăierări între liderii UE, conferințe de presă susținute cu pumnii strânși învârtiți în aer. În orice caz, cel puțin pentru o vreme, lucrurile pare că se vor calma.
Semnarea Tratatului Fiscal, acordul la care s-a ajuns cu Grecia care miercuri a bifat și ultima din cele 30 de condiții pentru obținerea împrumutului de 130 mil euro (restructurarea sistemului sanitar) și inundarea pieței cu lichiditate de către BCR aduc un oarecare răgaz în rândul liderilor europeni. Pe acest fundal al unui summit ceva mai liniștit a intervenit România, într-un subiect care și el trebuia să însemne un moment festiv: începerea negocierilor de aderare a Serbiei la UE. Doar că România a condiționat acest lucru de semnarea de către Belgrad și București a unui acord privind protecția minorităților române din Serbia, lucru ce a produs nemulțumiri în unele cancelarii occidentale. Unele cancelarii au suspectat un anume “șantaj” – un atac la Olanda care susține Serbia, dar se opune aderării României la Spațiul Schengen.
Jocul președintelui Traian Băsescu nu a fost explicat aseară de el, cert este că România a obținut două lucruri: în primul rând, acordul cu Serbia fusese semnat chiar înainte de debutul summitului UE, drept urmare Traian Băsescu nu s-a mai opus începerii negocierilor cu Serbia. În al doilea rând, a fost readus în discuție subiectul Schengen care nu era pe agenda summit-ului. Delegația Olandei a anunțat că se opune în continuare aderării României și Bulgariei. Dar discuția a scos încă o dată în evidență faptul că Olanda abuzează de poziția ei.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026