Băsescu, mai ușor de demis
După ce săptămâna trecută, deputații juriști au făcut mai ușoară procedura de suspendare, astăzi senatorii din Comisia Juridică au schimbat regulile demiterii președintelui. Mai exact, este vorba de avizarea favorabilă a unei propuneri legislative a useliștilor Georgică Severin și Cornel Piepte, potrivit căruia, după suspendare, șeful statului poate fi demis la referendum cu votul a jumătate plus…
După ce săptămâna trecută, deputații juriști au făcut mai ușoară procedura de suspendare, astăzi senatorii din Comisia Juridică au schimbat regulile demiterii președintelui. Mai exact, este vorba de avizarea favorabilă a unei propuneri legislative a useliștilor Georgică Severin și Cornel Piepte, potrivit căruia, după suspendare, șeful statului poate fi demis la referendum cu votul a jumătate plus unu dintre românii care merg la urne.
Președintele Comisiei juridice, Toni Greblă (PSD), a declarat că inițiativa a întrunit acordul majorității membrilor comisiei, fiind realizată o “reparație” a Legii referendumului. “Am revenit la forma inițială a legii, astfel încât demiterea poate fi aprobată cu majoritatea voturilor valabil exprimate, spre deosebire de forma actuală în care este nevoie de votul majorității alegătorilor”, a explicat Greblă.
Cu toate acestea, adoptarea unei astfel de reglementări aduce legea referendumului la forma în care a fost modificată în 2007 când Traian Băsescu a fost suspendat de parlament. Atunci majoritatea PNL-PSD-UDMR a impus schimbarea legii care prevedea că șeful statului poate fi demis cu votul majorității cetățenilor înscriși în listele electorale, în sensul că demiterea se decide prin votul a jumătate plu unu dintre cei care merg la vot.
Citiți mai multe detalii pe www.gandul.info
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026