Basescu: Referendumul pentru uninominal a fost un esec major
Presedintele Traian Basescu a declarat ieri intr-un interviu la BBC si Hotnews ca, din perspectiva propriilor asteptari, referendumul este un esec major si nu exclude repetarea lui daca nu reuseste sa convinga partidele ca cele patru milioane de voturi trebuie valorificate printr-o lege
Presedintele Traian Basescu a declarat ieri intr-un interviu la BBC si Hotnews ca, din perspectiva propriilor asteptari, referendumul este un esec major si nu exclude repetarea lui daca nu reuseste sa convinga partidele ca cele patru milioane de voturi trebuie valorificate printr-o lege. “In toata campania din 2004 si de la referendumul din mai 2007 am vorbit despre necesitatea reformarii clasei politice si ma adresam, ori de cate ori eram la mitinguri, romanilor ca o vom face impreuna, pentru ca partidele n-or s-o faca. Vorbeam de introducerea votului uninominal ca pilon al acestei actiuni in care ii invitam pe romani ca impreuna s-o facem”, a declarat seful statului. Presedintele a declarat ca miza pe o prezenta similara ca la referendumul anterior (45% – n.r.) si ca nu se astepta ca in decurs de cateva luni nivelul de participare sa se prabuseasca. “Am mizat ca va fi o prezenta ca la referendum. Era instinctul meu ca la nivel de cateva luni nu putea sa fie o prabusire a nivelului de participare, ceea ce nu a fost asa. Si acest lucru mi-l reprosez, chiar daca am acuzat Televiziunea de boicotare a informarii populatiei, trebuie sa recunosc ca apreciez participarea ca pe un esec personal”, a precizat seful statului. El a mai spus ca nu il va desemna pe Geoana premier in timpul mandatului sau de presedinte si despre ministrul afacerilor externe Adrian Cioroianu ca are o problema de buna-crestere. Seful statului a spus ca asteapta motivatia Curtii Constitutionale, inainte de a lua o decizie in ceea ce-i priveste pe ministrii pentru care Parchetul a cerut cercetarea penala. Curtea a decis saptamana trecuta ca ordonanta prin care Guvernul a schimbat modul de functionare a Comisiei de la Cotroceni, care avizeaza urmarirea penala a ministrilor, este neconstitutionala.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026