Basescu se razboieste iar cu "322"
Politicienii au reactionat pe un ton iritat la interviul maraton pe care presedintele Traian Basescu l-a acordat marti seara televiziunii Realitatea, in care seful statului a amenintat ca nu va promulga legea pensiilor daca Guvernul nu demonstreaza ca are resurse sa sustina majorarea si in care a acuzat tripleta Hrebenciuc - Olteanu - Verestoy de jocuri impotriva intereselor Romaniei
Politicienii au reactionat pe un ton iritat la interviul maraton pe care presedintele Traian Basescu l-a acordat marti seara televiziunii Realitatea, in care seful statului a amenintat ca nu va promulga legea pensiilor daca Guvernul nu demonstreaza ca are resurse sa sustina majorarea si in care a acuzat tripleta Hrebenciuc – Olteanu – Verestoy de jocuri impotriva intereselor Romaniei.
Seful statului a spus ca premierul Calin Popescu-Tariceanu ar fi trebuit sa demisioneze imediat dupa referendumul privind demiterea presedintelui, acuzandu-l ca s-a aliat cu Viorel Hrebenciuc si Ion Iliescu pentru a-l suspenda. El a explicat ca cei 322 de parlamentari care au votat suspendarea sa au urmarit un scenariu care a cuprins inlaturarea PD din Guvern, astfel incat sa fie inlaturati fostii ministrii de justitie si de interne, Monica Macovei si, respectiv, Vasile Blaga. Potrivit lui Basescu, prin aceste masuri se urmarea controlarea Parchetelor si organizarea referendumului legat de demiterea presedintelui de catre un ministru de interne care sa fie controlat de cei 322.
El a vorbit despre o “cardasie” a parlamentarilor si a Guvernului condus de Calin Popescu-Tariceanu, orchestrata de presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu (PNL), liderul deputatilor PSD Viorel Hrebenciuc si senatorul UDMR Verestoy Attila. “Toata aceasta strategie politica a fost pusa la cale de Hrebenciuc, Olteanu si Verestoy. Ei sunt artizanii acestei constructii mafiote”, a spus seful statului. Cei trei adversari ai lui Basescu au respins acuzatiile presedintelui Basescu.
“Presedintele Traian Basescu traieste intr-o telenovela, in care vrea sa ne aduca si pe noi. In acest fel vrea sa arate ca este amenintat si inconjurat de dusmani”, a declarat ieri Bogdan Olteanu, referindu-se la toate afirmatiile facute de seful statului in interviul de marti seara.
In meciul dintre Basescu si Hrebenciuc, piesele cantaresc mai greu, in discutie fiind adusa si relatia dintre fiica presedintelui, Elena, si fiul liderului PSD, Andrei. Presa a speculat despre o relatie amoroasa dintre cei doi. Intrebat despre o posibila relatie de rudenie cu Hrebenciuc, Basescu a declarat ca i-ar fi imposibil sa il aiba ruda pe deputatul PSD, pentru care are un dispret profund in ceea ce priveste modul in care acesta intelege viata. Hrebenciuc a refuzat sa comenteze afirmatiile lui Basescu la adresa sa, invocand respectul fata de Elena Basescu, care este prietena fiului sau. Cei doi au mai avut un schimb de replici violent in timpul campaniei pentru referendum.
Senatorul UDMR Attila Verestoy a spus la randul sau ieri ca sunt “profund neadevarate” afirmatiile presedintelui. “Cred ca domnul Basescu nu a depasit momentul referendumului si este inca intr-o campanie pentru a castiga simpatia electoratului”, a declarat, ieri, Verestoy. Complotul celor 322 a fost doar o tema a interviului lui Basescu, el anuntand de asemenea ca nu va renunta la posibilitatea de a declansa un referendum pe tema votului uninominal, daca Parlamentul nu va vota noua lege electorala in primele saptamani din sesiunea de toamna. Daca va anunta referendum in toamna, presedintele va fi la o a doua tentativa de acest fel, dupa ce el a demarat in luna martie procedura declansarii referendumului, insa parlamentarii au amanat sa dea un aviz consultativ obligatoriu la propunerea sefului statului.
Aparent, principalele partide de pe scena politica PSD, PNL si PD au ajuns la o intelegere pe votul uninominal, insa la primele sedinte ale comisiei speciale parlamentarii PSD au blocat dezbaterile. Liberalii spera insa ca legea va fi adoptata fara sa mai fie nevoie de un referendum.
Depinde de parlamentari si de felul in care vor intelege avantajele acestui tip de scrutin. Cred ca actuala clasa politica va da dovada de maturitatea politica necesara pentru adoptarea acestui proiect”, a spus deputatul PNL Dan Motreanu.
Basescu a mai spus in timpul interviului ca viitorul premier pe care il va numi in functie va fi de la PD, un partid care nu este perfect, dar care este “maxim curatat”. Basescu a fost presedintele PD intre 2001 si 2004.
Seful statului a continuat si meciul cu presa si a afirmat ca uneori presa este mai avida de spectacol decat politicienii si ca poate da o lista de 10 ziaristi care, “daca nu ar fi politicieni, ar muri de foame”. In replica, Cristian Tudor Popescu, presedintele Clubului Roman de Presa, a spus ca pentru seful statului sunt buni doar cei 10% dintre ziaristii care il slavesc.
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Cine le vinde dispozitive de vapat copiiilor de 13-14 ani? Avem o lege în spatele căreia putem ascunde nepăsareaOpinii · 14 noiembrie 2026
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026