Băsescu: Suntem la un nivel optim al segmentului privatizat în economia românească
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că există în prezent "un nivel optim al segmentului privatizat în economia românească", el menționând că statul a avut de câștigat, în contextul crizei, din partea deținută la compania Romgaz.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că există în prezent “un nivel optim al segmentului privatizat în economia românească”, el menționând că statul a avut de câștigat, în contextul crizei, din partea deținută la compania Romgaz.
Președintele a răspuns astfel unei întrebări referitoare la motivele pentru care “nu este favorabil” privatizării. “Eu am înțeles un lucru. Cred că suntem la un nivel optim al segmentului privatizat în economia românească. Ce am observat totuși: globalizarea exercită o presiune formidabilă pe tot ceea ce înseamnă companie importantă din orice țară. Nicio companie mare nu poate rămâne – dacă nu este susținută de stat într-un fel sau altul – în competiție cu companiile omologe, companiile globale”, a spus președintele.
El a oferit exemplul Romgaz. “Spre exemplu, o companie susținută de stat – nu financiar, dar susținută – Romgaz. Într-o perioadă de criză, având Romgaz neprivatizat, am reușit să ținem un echilibru față de populație. Gândiți-vă că și Romgaz era privatizat odată cu Petrom-ul. Romgaz deține 50% din producția de gaz a României. Petrom deține, în afară de integral producția de țiței, și 50% producția de gaze. Este evident că dacă statul român nu avea, în timpul crizei, Romgaz unitate a statului, nu am fi putut face față”, a spus președintele.
Referindu-se la acordul cu FMI, președintele a reamintit că s-a stabilit ca statul să rămână majoritar în anumite companii. “A fost stabilit din capul locului ca statul să rămână majoritar în Transelectrica, în Romgaz, în Transcom, în multe alte societăți”, a mai spus Băsescu.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026