Băsescu: Suspendarea are ca obiective punerea sub controlul PSD și PNL a instituțiilor
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, în Parlament, că documentul de suspendare are ca obiective de fond punerea sub controlul PSD și PNL a instituțiilor statului, în principal a justiției și nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009.

Potrivit șefului statului, documentul de suspendare are patru mari obiective, trei de fond și unul conjunctural.
El a precizat că unul dintre obiective este punerea sub controlul PSD și PNL a instituțiilor statului, în principal a justiției.
Băsescu a precizat că un alt obiectiv este punerea instituțiilor sub controlul de partid.
De asemenea, el a arătat că un alt obiectiv este nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009, în care românii au decis că vor Parlament unicameral și maximum 300 de parlamentari.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026