Batalia titanilor petrolieri se da pe frontul rusesc
Cinci multinationale, printre care si grupul francez Total, se lupta pentru exploatarea unor zacaminte de gaze din Marea Barents. Moscova sporeste suspansul si valoarea ofertelor, relateaza cotidianul francez Le Figaro. Cine va exploata Stocman, un camp gazeifer pierdut in apele inghetate ale Marii Barents la 550 km nord de Murmansk? Multinationalele din sectorul petrolier isi disputa acest capat…
Cinci multinationale, printre care si grupul francez Total, se lupta pentru exploatarea unor zacaminte de gaze din Marea Barents. Moscova sporeste suspansul si valoarea ofertelor, relateaza cotidianul francez Le Figaro.
Cine va exploata Stocman, un camp gazeifer pierdut in apele inghetate ale Marii Barents la 550 km nord de Murmansk? Multinationalele din sectorul petrolier isi disputa acest capat de lume inghetat ce ascunde cel mai mare zacamant gazeifer marin de pe planeta, cu rezerve de 3.700 miliarde de metri cubi.
Pana la sfarsitul lunii, Moscova va trebui sa desemneze compania castigatoare de pe o lista ce cuprinde doua companii norvegiene (Statoil si Norsk Hydro), doua americane (Chevron si ConocoPhilips) si compania franceza Total. Grupul sau grupurile ce vor iesi castigatoare vor putea exploata timp de 40 de ani, incepand cu 2012, acest rezervor ce este de sapte ori mai mare decat volumul consumului anual al Europei.
Totusi, gazele nu sunt destinate Europei. Odata lichefiate, gazele vor fi transportate catre Statele Unite. Gazprom, companie de stat in sectorul energiei, vrea astfel sa se ridice la rangul de marca mondiala. In acest fel, companiile americane devin favorite, cu atat mai mult cu cat gigantul rus conteaza pe ele pentru a se pozitiona in cadrul retelei de conducte de gaze a Statelor Unite.
Cota de piata a companiilor Chevron si ConocoPhilips este amenintata. Relatiile dintre Kremlin si Casa Alba s-au deteriorat pe fondul conditiilor impuse Rusiei pentru intrarea sa in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului.
Vladimir Putin, care face din acest aspect o chestiune de onoare pentru Rusia, a acuzat recent Statele Unite de impunerea unor conditii suplimentare ce blocheaza intrarea tarii sale in OMC. Aceste noi conditii se refera la combaterea activitatilor de contrafacere de CD-uri si DVD-uri in Rusia si la deschiderea pietei sale bancare.
Extrem de iritate, autoritatile moscovite au trimis semnale la Washington, avertizand ca daca Statele Unite vor bloca in continuare integrarea Rusiei in OMC, companiile americane risca sa aiba de suferit.
“Suntem foarte aproape de semnarea unui acord bilateral intre Statele Unite si Rusia cu privire la OMC,” declara, totusi, un important diplomat occidental.
Sansele Total par mai reduse. De cativa ani, compania petroliera franceza se afla in conflict cu autoritatile Districtului Autonom Nenets cu privire la exploatarea zacamantului Khariaga. Compania franceza s-a resemnat sa aduca problema in fata tribunalului de arbitraj international de la Stockholm inainte de a abandona aceasta procedura in luna decembrie a anului trecut. In plus, pentru a atrage de partea sa grupul Gazprom, compania franceza pare sa-i fi promis gigantului rus ca-i va ceda partile pe care le detine din anumite campuri norvegiene de la Marea Nordului si un terminal din Golful Mexic. Toate astea, in schimbul a 20% din Shtokman.
Conglomeratul norvegian Norsk Hydro pare cel mai bine pozitionat pentru a incheia un parteneriat cu Gazprom. Acestuia i-a fost impusa o conditie: construirea unei uzine de aluminiu alimentate de gazele din Marea Barents in Murmansk.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026