Batausu' de campi

Lorena Lupu s-a nascut in 1978 la Sfantu Gheorghe, judetul Covasna. A absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L. Cargiale” din Bucuresti, sectia actorie, in 2004. In prezent este actrita, colaboratoare a Teatrului Mic din Bucuresti. A debutat in primavara acestui an cu un roman, Rondo capriccioso, in colectia LIT a Editurii Tritonic. Batausu’ de campi este al doilea roman al ei. Fotografia pe care o reproducem alaturat o prezinta pe Lorena Lupu in rolul Elena din spectacolul Razboi cu Troia nu se face, de la Teatrul Mic.
Un cartier bucurestean de la periferie. Murdar cat incape, manelizat pana in maduva oaselor, macinat de multiple lipsuri (materiale si spirituale), care actioneaza din plin asupra caracterului eroilor sai. Vocea periferiei, Eul ei narativ, e Gica Ciocalau, un nemultumit. Nemultumit de viata lui inutila, de munca lui neinteresanta si prost platita la un patron arab, de neputinta de a comunica. Are doi interlocutori de baza: pe Dumnezeu, care oricum nu raspunde, si pe prietenul sau apropiat (Tu-ul narativ Andrei, un student nevoit sa-si completeze veniturile prin munca zilnica – & silnica).
O absenta majora, dominanta, motor al povestii (o veti afla din fragmentul de fata)… o serie de intalniri neasteptate si de peripetii pline de umor, suspans sau, dimpotriva, de penibil si umilinta, multe din ele generate de absurdul conditiilor reale de viata, intr-un cartier bucurestean oarecare, de la inceputul secolului XXI…

Psalmanea 4
Tata drag, Futu-i, iar mi-am pierdut cheile, cu cartela de interfon cu tot, ca de-aia ti-e tie mai drag fiu’ ratacitor si de tampenii facatoriu, decat de-alde executantu’ da porunci, si-o sa ma ajuti sa dau de chei, sa nu trebuiasca sa sun la interfon si sa le ridic pa alea de la canasta, ca mama dracului m-a luat… Si nu vrei, nu-i asa, tata, sa pierzi un stalp al portii raiului, asa, ca mine…
Ba vrei? Ca nu gasesc cartela aia pa nicaieri si… sa traiti, dom’ colonel! (cu codita de purcel, ha-ha-ha!)
– Bai Gica, iara n-ai chei!
– N-am, sa traiti. Le-am vandut si le-am baut, sa traiti!
– Si nici minte in cap!
– Am vandut-o si-am baut-o, sa traiti!
– Si ti-au dat pe ea macar de-o cinzeaca?
– Pai le-am dansat si-un striptis ca bonus!
Dom’ colonel da din cap, morcovit pan’ la verdeata.
– Gica! Armata ai facut-o?
– Am platfus, sa traiti!
Dom’ colonel se uita la mine ca la un jeg – ei, ce mare lucru, inca unu’ care se uita la mine ca la un jeg – si zice:
– Numa’ in sectoare si plantoane te-as fi tinut!
Se indreapta darz, ca in propozitia aia de-am avut-o io s-o analizez la bac: “Sabia cotropitoare pe dusman l-a pus sub glie!” (unde io am fost sabia cotropitoare, iar profii, dusmanu’, ha-ha-ha), scoate cartela de interfon (bai tata, cum le faci asa la tanc?) si intra in scara. Urca teapan scarile, normal, el e barbat da barbat, la cei optzeci da ani ai lui n-ar folosi liftu’ nici in pozitia capra… ha-ha-ha, adica rupt da boala, nu alte bazaconii, sa moara bibi! Doamne, da ce mi-ai dat asa o minte mascaragioasa? Cum sa ajung io la tine-n rai, daca mintea asta de mi-ai dat-o tu ma duce numa’ pa carari cotite?
In susu’ scarii isi aduce aminte da ceva:
– Am mintit! Nu te-as tine-n sectoare si plantoane!
Oh, ce frumos; mai e si unu’ care-mi recunoaste meritele. M-am topit si m-am scurs tot la intrarea (deschisa!!!) a blocului.
– Te-as tine numa’ la bulau! De la ordinu’ de incorporare si pan’ la liberare, numa’ bulau ai vedea! La bulau! La bulau!!!
Mama, da’ rau esti, nene! Ce-s crizele astea pa tine? Iar nu te-a lasat nevasta sa mananci carne? Stiu ca se vaita la tot blocu’ ca te-a pus doctoru’ sa tii dieta si ca toata pensia i se duce pa dieta ta si ca tu, in loc sa apreciezi halu’ in care se sacrifica, bagi program de pandalii ca vrei carne…
Da’ pana sa-ti zic ceva da respect, ai si dat coltu’… asta-i tactica tuturor alora care vor sa aiba numa? ei dreptate, sa le stie numa’ ei pa toate si sa nu se auda decat glasu’ lor tare ca fieru’, iute ca otelu’. E foarte simplu; tot ce tre’ sa faci e sa nu dai timp aluilalt sa raspunda. Sa urli pana obosesti si s-o uschesti da urgenta!
Si daca e sa o cantarim mai la gramaj, are dreptate. Ce, nu-i misto la bulau? Stai frumos, comod, pe pat, vine mancarea pe tava, nu te obosesti, nu te stresezi! Mai-mai sa dai o spargere, o ciordeala, ceva… da-i prea mare deranju’… Las-o balta!
Am io bulau si la domitilu’ d-acasa, ce atata incolo si incoace, numa’ sa sun la usa, sa-mi deschida coana politai-sef, sa ma ia la un intrigatoriu d-ala adevaracios, de sa-mi mearga fulgii!
Trrr! Liniste ciudata… Aoleu, o fi la buda, mama, ce litanie-mi tine ca m-am gasit s-o detronez ca pa o regina-martira! Are muma-mea esprimari da ast fel, ea e fomeie citita si stie cum ii cu reginele martire, doamne da mare stil si clasa, care spargeau tot banetu’ barbatului si-i puneau un codru da coarne, pana se satura norodu’, le da jos de pa tron si le scurta da un cap, ca dupa aia sa se gaseasca un fomist, fara alta treaba decat sa scrie romane despre sufletu’ lor frumos si martir, si sa mulga rauri de lacrimi din toate muierile astea educate, care se simt la randu’ lor regine martire pa tronu’ familiei!
Trrr! Liniste suspect da lunga… Haide, bre mamaie, oi fi tu martira pa tronu’ familiei, da’ da si tu un zbieret, o atentie, o injuratura, ceva! Cearta-ma ca-s idiot si ca mi-am gasit singuru’ moment adegvat sa vin acasa! Spune dreacu’ ceva, sa-ti aud cotcodacitul atata da drag!
Trrrr! Liniste stresanta cu spume… Unde naiba e taraboiu’ lor obisnuit da canasta, rasetele, barfele si certurile care altadata te intampina da la intersectie? Unde e mirosul tuicii da prune, pa care o fierb ale mele ca bradu’, sa mearga canasta mai cu spor?
Trrrr! Liniste fututa, cretina si idioata! Ce pana mea, doar n-o fi murit asta da griji? N-o zice de fiecare data in pomelnicul de seara? “Lasa, Gica, ma chinui tu acum cu neroziile tale, da’ mai am putin si o sa mor, si-o sa ma plangi tu cu lacrimi de sange! O sa te macine pa tine vinovatia, da’ dageaba, ca nu ma mai aduci inapoi!”. Bine, asta-i varianta soft, varianta hard suna si mai si: “Numai din cauza ta o sa mor! Tu mi-ai mancat tineretile si viata, tu esti de vina pentru ca-s bolnava, tu m-ai distrus! Abia astept sa ma ia Dumnezeu, sa vezi ce-o sa se-aleaga de tine! O s-ajungi in canal, sa te roada paduchii!”. Bai mama, o intrebam io, nu inteleg nimic! De ce sa se oboseasca paduchii sa coboare in canal, cand au atatea subiecte numa’ bune de ros deasupra solului?
Unde ciocoflendaru’ meu or fi gioarsele alea de chei!? Doamne… Trrr… Si nu deschide, baga-mi-as, de ce nu deschide!? Tttrrrrrrr! Ce dracu’ o fi cu ea? I-o fi rau? Parca avea ea ceva bolesnita, am vazut io ceva cutii da pastile pe un raft al frigiderului… le tine si p-astea in frigider, cica sa nu se strice, ha-ha-ha, ce-ar fi da maine sa tinem si pasta da dinti in frigider… Si am vazut ca le si lua! Sau cel putin asa cred… O fi bolnava pa bune, iar io, ca bou’, nu stiu nimic… Ca-s intoxicat de vaicareli si in momentul in care o aud ca incepe iar, bag surzenia voluntara automata, da’ te pomenesti ca si vaicarelile astea au un adevar in ele! De ce m-ai facut asa da bou, Doamne, imi moare maica-mea sub nas si io n-am habar da nimic, da mult ce m-a futut la cap vaitandu-se ba de una, ba de alta! Ba, si nici n-am avut timp sa-i zic dreacu’ ca, de fapt, e o babatie faina si misto, cu toate ca-i cam dilie si ar putea sa ma cicaleasca mai rarut, ca-i mai dragut, da’ face niste ciorbe supermarfa si un pui la tava de sa-ti lingi zece degete deodata, si sarmale, si caltaboase, si alte nationalitati d-astea, si… daca-i mai ogoita fata de mine, si io-s mai linistit, ne luam cate o bere da jos cu covrigei Bretzel si radem ca doi crocodili hliziti… Si, pan’ la urma, are dreptate, altu’ la varsta mea are firma, casa si masina, iar io-s genunchiu’ broastei, nu stiu nici macar sa sparg doua oua in tigaie fara adaos de coaja, darmite sa le si prajesc fara sa-mi sara tot uleiu-n ochi si sa-mi parleasca paru’ din nas!
Da’ unde mortii ma-sii or fi cheile alea, lua-le-ar dracu’? Fa, rogu-te, sa fie in viata… muma-mea, nu cheile… sa nu i se intample nimic, ca daca am pierdut-o ca idiotu? in timp ce zaceam beat te miri unde, ma mut maine in canal, si-mi fac si o rasadnita de paduchi! Mi se falfaie da tot trasu’ in parti romanesc si externational, da S.C. Gul Bahar S.R.L. si da toata cizmareala pamantului, daca n-o am langa mine pa cotoroanta asta hapsana si nesuferita, care se joaca cu nervii mei, cine dracu’ ne-o fi facut rost unuia da altu’?
– Ce faci, Gica, mama?
O vecina. Una din suratele de canasta.
– Auzi, madam Nuti, cum de n-ati bagat canasta la greu?
– Pai nu stii?
– Pai nu stiu, manca-ti-as cozonacii!
– Ei, sa mi-i mananci cand ti i-oi da eu! Pai nu stii ca e ziua lu’ madam Bojoc, si le-a invitat pa toate la ea, sa le cinsteasca?
Asta era! Hoasca-i la cinsteala, iar io stau sa-mi fac muia culpa. Cainele moare da drum lung. Sau, in anumite cazuri, da bocanc in gura. Iar prostu’…
– Si madam muma-mea ii si ea cinstita, nu?
– E, imi confirma Nutica, da’ nu in cazu’ asta. S-a scuzat, ca are treaba!
Simt ca ma ia cu tremurici la lingurici.
– Madam Nuti, io-s calare pa usa da o juma’ da ora si nu deschide!! Daca o fi patit ceva?
– Pai tu n-ai chei? se chioraste femeia la mine, gata-gata sa ma calce in picioare si sa stoarca tot mustu’ din mine.
– Pai, inainte de-a le pierde, sa moara calu’ ca le-aveam!
– Aoleu, hai la mine sa-i dam ma-tii telefon! Sa nu i se fi intamplat Saftichii ceva, si nesimporcu’ de fi-su sa stea in fata usii fara chei!!!
– Bine-bine, da’ urla si matale mai incet, sa nu afle tot blocu’!
Urcam intr-un suflet alea trei etaje… si Nutica se repede val-vartej la telefon. Formeaza numaru’, sta si asculta zborsita toata, apoi se inverzeste:
– Bai Gica, nu raspunde! Ce-o fi cu ea? Tu cand ai plecat de-acasa?
– Ieri dimineata, marturisesc io, spasit ca mielu’ Domnului.
– Bai, voi barbatii sunteti ceva de groaza! N-aveti pic de consideratie! Sa umbli brambura doua zile, cand stii ca ai in casa o femeie batrana si bolnava…
– Ba tocmai de-aia! Is terminat cu nervii de-atata vaicareala: sunt batrana, sunt bolnava, ma doare aia, ma doare ailalta… D-aia am dat in patima suptului.
– Acu’ o fi ma-ta vinovata de betivaniile tale! se enerveaza.
– Hai, lasa asta… Ce dracu’ facem?
Femeia tace.
– Ei, vezi, madam Nuti, la morala esti buna, da’ la rezolvari, pula!
– Ia leapada tu pula din gura la mine-n casa, incepe femeia sa tipe ca apucata. Unde te crezi, la carciuma lu’ nen-tu Marla?
Pana sa-i spun io ca e niste diferente foarte mari intre o casa de baba telenovelista si-o spelunca bengoasa, toata numa’ fum, ca un vapor, asta deja formeaza alt numar pe cadranu? ala rotund da telefon cu care Pazvante chioru’ s-ar fi laudat rau da tot prin tara orbilor.
– Dolly Bojoc? Hello, Dolly! Saftica nu-i p-acolo cumva? Tu cand ai vorbit ultima oara cu ea? Cum alaltaieri!? A, alaltaieri ti-a spus ca nu poa’ sa vina? Da’ de ce? Se duce la nea’ Gurita, sa-l ajute pa ala micu’ cu temele pentru acasa? Asa, ma! Ce sa-i faci, un pensionar n-are de ales: dintre o sarbatoare si sansa unui banut, alege banutu’!
Ei, lasa, c-asa a fost cotoroanta mea de tanara: cum vedea banutu’, cum facea stelute in priviri! Si cand ii ceream bani pentru un suc, facea o criza de parca i-as fi cerut closca cu puii… Adevaru’ e ca nici banutu’ n-a dat-o niciodata afara din casa. Ea a fost mereu genu da’ femeie pentru care fericirea se masura in grosimea portofelului si numaru’ da obiecte electrocasnice din casa… da’ nu stiu da ce s-a maritat, si da ce a stat atata amar da vreme cu loaza de taica-miu, un pierde-vara care a facut tot posibilu’ sa nu avem niciodata mai nimic! Am citit ieri un banc in ziar, parca l-as fi scris io: cum i se zice unei femei care munceste ca un barbat? Curva lenesa! Ha-ha-ha!
– Ce te razi, bai Gica, asa, se hlizeste Nutica la mine, toata numa’ dinte-gaura-lipsa-pauza. Ti-a placut faza aia cu pensionaru’ care alege banutu’?
– Asa e, coana-mare! Numa’ io il iau si-l beau pa loc!
– Da, mai Gica, ar trebui sa fii si tu mai chibzuit… ca se chinuie biata Saftica, Dumnezeu s-o ierte…
– Da’ de ce s-o ierte? sar io in sus ca ars. Ca doar n-a murit, e la Gurita, sa-l mediteze pe nepotu-su!
– Sa vedem, clatina Nutica din cap, neincrezatoare. Apoi, tar-tar-tar, formeaza numaru’ lu’ nea Gurita.
– Salutare-salutare, mestere! Ia da-mi-o putin pe Saftica, sa ti-o urechez, ca ne-a bagat in boala!
O vad pe madam Nuti cum se face dintr-odata gri.
– Ce faaace?? Aoleu!
– Ce te aolesti, bre, asa?
– Aoleu, aoleu!
– Ce-ai, fomeie?
– Ce facem, ma, Gurita, pupa-te-as? N-o gasim pa nicaieri! Iar jigodia asta de fi-su a pierdut cheile de la casa, nu poa’ sa intre, sa vada de n-o fi aia lata pa jos!
– Lunga, nu lata! o pun io la respect. Ce, nu stii cum e cotoroanta mea… lunga si slaba ca baba harca?
– Cum vorbesti, ma, de ma-ta, nu ti-i rusine, fi-ti-ar gura aia a dracu’? Nici la tigani nu se vorbeste asa, sare Nuti la mine, fluturand din receptor cu tinta bine stabilita: capul meu.
– Alooo, alooo! se aude din receptor.
Nutica se linisteste ca prin minune.
– Da, ma, Gurita! Uite, ma certam si io un pacostea asta de copil tampit! Gica al Saftichii! Zice de ma-sa ca-i sluta ca baba harca!
– Si n-are dreptate? se aude la capatu’ celalalt al firului.
Da’ io n-am zis ca…
– Ma rog, da Nuti inapoi, si-atunci, io cum sunt?
Tac-tac-tac! S-a intrerupt convorbirea. La o intrebare ca asta, lu’ Gurita i-a cazut brusc falca. Si semnalul. Chiar si la telefon fix.
– Porc batran si imputit! Grijania si pomana ma-sii! se apuca Nutica sa-l suduie cu foc. Lua-l-ar in dramba tot poporu’ chinez!
– Ce urat vorbesti, dau io din cap. Foarte urat! Tu imi dai mie invataminte? Rade ciob de oala sparta!
– Ia vezi, poate ma enervez si te dau afara din casa! tipa Nutica.
– Sa traiesti si la mai mare! Am plecat vazand cu ochii!
La halu’ de nervi in care is, numa’ problemele Nuticai nu-mi lipsesc.
– Stai, bai omule! Ia uite la el ce figuri are in cap! Sa fii fi-miu, numa’ bataie ti-as da sa mananci – dimineata, la pranz si seara!
Cred ca toti hodorogii astia or facut o scoala da vorbe da duh, unde i-a invatat texte de-astea da mare senzatie! Prea le repeta toti… Si ce-i mai naspa, fiecare are senzatia ca zice noutati!
– Ce-aveti toti, ma, cu mine? Si dom’ colonel mi-a zis ca m-ar fi tinut la bulau toata armata! Parc-as fi cel mai rau om din lume!
– Si nu esti?
– Cu ce v-am gresit, ma nene? Tie, colonelului, sau pulii calului? Ca toti aveti ce aveti cu mine, si io nu v-am facut nimic la nimeni! Parc-ati avea o idee fixa, batuta bine in cuie: Gica-i un cacat, si orice as face, nu pot sa v-o scot din cap! Sa mor io daca nu ma mut cu chirie si-mi bag pula in tot blocu’ vostru de capete patrate!
Nutica tace ce tace, apoi ma ia cu duhu’ blandetii:
– Mai mama, nu te-am chemat la mine sa-mi fac ditamai factura la telefon si s-o caut pe ma-ta?
– Cam… da.
– Pai daca erai un cacat, faceam eu treaba asta?
– …pai, nu stiu.
– Numai ca, vezi tu, Gica, faci multe chestii aiurea cu viata ta.
– Asa, si? E viata mea! Ce, io ti-am numarat matale cate prajituri si fursecuri halesti pa zi?
– Da’ ce te priveste? se ariceste coana mare.
– Cum ti-ar cadea sa stea tot blocu’ la panda, sa-ti pandeasca si sa-ti comenteze pungile de prajiturele? Si faptu’ ca nu te saturi niciodata, si bagi in tine ca-n vagon…
– Nu mai scot o vorba! se infoaie Nuti ca un curcan.
– Ba te rog sa scoti. Suna la nea Matache sa vezi daca-i Andrei acasa.
– Da ce-s io, serviciu da telefonie?
– Nu. Poate mi-am uitat cheile la el.
Baba incepe sa se uite suspicioasa la mine.
– Hai ca e si interesu’ matale. Economisesti banii da coroana.
– Da, da, bine, mormaie. Formeaza numaru’ bombanind, apoi, cand cineva raspunde, vocea i se face deodata dulce ca mierea: Rozico, tu esti? Nuti la telefon! Pustanu’ vostru i-acasa? Nu Costel, vorbesc de Andrei, baiatu’ cu chirie! Nu-i acasa? De ieri dimineata? Aoleu, au inceput sa dispara oameni! Stii ca si mama lu? Gica Ciocalau a disparut tot de ieri dimineata, nu stie nimeni de ea? Poate-or fi fugit impreuna, mai stii? Hi-hi!
Asa, inseamna ca esti inca la Moroaica acasa, pustiulica!! O rup la fuga pe scari in jos, si pe masura ce las in urma mea etaj dupa etaj, o aud pe Nuti racnind: Gicaaa!! Gicaaaa!!!
Psalmanea 5
(p-acelasi drum da altadat’)
Zice unii, foarte dastepti, de altfel, ca tu dai, da’ nu bagi in traista. Si, dupa cum se poate vedea, asa si e! Da’, pa bune, taticu’, ce-ar fi… numa’ asa, da sanchi… ce-ar fi sa dai mai usurel, ca doare, si, in schimb, sa mai bagi si-n traista, ca de-atata lipsa, ma mai pomenesc intr-o buna zi ca se usuca si cade.
Si uite-l iar pa robu’ tau Gica Ciocalau stand in statia lu’ trei’j’doi ca mata-n calendar… nu, ca… ma-sa pe gheata!… ma rog, ideea e ca sta asa cam da damult, caci deoarece rablamentu’ ala hurducait si neuns pe unde trebe nu vine nici de-al dracu’… deja am intrat la idei, (da’ ideile m-or dat afara, ca nu-s bun da plata), si parca-i vad pa toti soferii lu’ trei’j’doi adunati ciotca la capat de linie, la recuperari – adica prestand beuta si canasta pe care or ratat-o alde muma-mea, Nuti, Dolly Bojoc, si restu’ gastii lu’ Papuc hogea.
– Biletele la control, va rog! ma impinge cineva.
Futu-va-n aripa, nici in statie nu lasati omu’ in pace, mai nou si-un sfert! imi sare mie mustaru’ si ketchupu’. Ma intorc sa-i dau ceea ce oricine cred ca i-ar fi dat in cazu’ asta… da’ imi ramane mie-n gat. Wanna Fuck! Cel mai dulce piercing din sector!
– Aaa… salut, ingaim io total rupt in paispe.
– Cetatene, iar n-ai bilet! se rasteste la mine.
– Da? n-am nici tramvai! ma fac io gica contra. (Ca gica ciocalau m-or facut altii, ha-ha, aoleu, sa nu ma apuce iar rasu’ da unu’ singur, ca iar ma fac de panarama!) si pan? la urma, imi trebe doar pan’ la prima!
– Si-atunci, de ce ai coborat azi-dimineata la “Vitejii neinfricati”? se uita la mine cu o spranceana-n sus.
– Pai daca acolo ma incadrez, zic si io asa, intr-o doara. Da’ o vad ca o incearca o pala de ras, asa ca aleg calea cu celulita si vergeturi a adevarului gol-golut: stii… voiam sa ma mai uit si io la gropitele alea… ale tele… macar pan’ la “Vitejii neinfricati”.
Ei, uite ca acu? o incearca o pala de induiosare. Tronc! imi pica o fisa:
– Da? tu ce cauti in statia asta?
– Stii… incepe ea.
Asa, pisi, continua, spune ca ma cauti intr-o disperare, ca-s baiat valabil si masculu’ nambar oan, si ca fara mine viata ta ii ca desertu’ ala cu nume de maimuta.
– Nu, nu stiu! scot io din teaca tonu’ masculului mortal.
– Asa s-a nimerit, o lasa ea in coada de peste.
Cat ma enerveaza femeile astea contrafacute, care-s moarte dupa mine, da’ nu recunosc!
– Auzi, printeso… io m-am saturat! M-am saturat! M-am saturat sa tot astept rabla asta harbuita! Vii cu mine o statie pa jos?
– Si daca trece cand suntem intre statii? zambeste ea, bagandu-ma in noua boli si jumatate cu gropitele alea… de ce-s, Doamne, prost ca noaptea, si nu gasesc ceva bengos da zis despre ele?
Gropitele alea… imi aduc aminte de copilarie. Aveam opt ani, cand m-a dus madam creier patrat la o expozitie da caini (ca io eram mort dupa caini, cu toate ca-s rapidist din mosi-stramosi, da’ ma uitam la dihaniile alea minunate ca muierile de la noi din bloc la trusa de imitatii dupa parfumuri celebre pe care i-a adus-o lu’ madam Gurita barbatu’, din Turcia; pe scurt, cascam o gura cat un canal de capac.)
Mi s-a pus pata pa un San Bernard, care era mult mai mare decat eram io la vremea aia, si avea o mecla… cum sa zic… moartea rasului! Mecla de Pacala si Tandala, de mos sugubat pus pe sotii, cu ochi ghidusi si blanzi. Ce era sa faca prostu’ da Gica decat sa se duca ata la namila aia, sa se lase in ghemuit si sa inceapa: cutu-cutu! Cutu-cutu s-a bucurat foarte tare ca e varat in seama, a inceput sa dea din coada, a scos un limboi cat o zi de post si unde nu mi-a maturat cu el toata fatuca de copil tembel… de-am avut vreo doua saptamani cosmaruri, noapte da noapte, numa’ cu o limba uriasa care ma matura intr-un faras cat o copaie si ma arunca in hau.
Ei, io, cand ii vad gropitele lu’ Wanna Fuck, incep sa-l inteleg pa bietu’ caine… da’ nu-mi permit nici sa calc pa urmele lui, de frica sa nu ma ia fata drept un dobitoc. Ce bine-i, ma, tata, sa fii animal!
Ma uit la ea cu superioritatea barbatului adevarat si-i zic:
– Stii ceva, printeso? Nu vrei sa vii, ma duc singur! Si-o iau frumusel inainte pa trotuar, sigur ca va veni dupa mine, atrasa ca un magnet de falnicia mea darza si coioasa.
Cling! Aoleu, asta nu-i cumva… ma intorc, taman la tanc s-o vad pe scroafa dracu’ nenorocita cum imi zambeste toata numa’ miere, de la geamu’ lu’ trei’j’doi care a plecat zglobiu din statie, lua-i-as toti mortii si ranitii in… spinare!
De ciuda, ii ard vreo doua suturi unui cos de gunoi, da’ ma vede un cocalar jegos si se ia da mine:
– Ba nenica! Io nu dau cu picioru-n pranzu’ tau, este?
– Pai nu, ca io mi-l tin acasa! ma burzuluiesc io la el.
– Si ce, io nu? se burzuluieste cocalaru’ la mine. Casa mea ii tot Bucurestiu’!
Fragment din romanul Batausu’ de campi de Lorena Lupu, in pregatire la Editura Tritonic