Versiunea completă
Business Hi-Tech

BBC isi relanseaza pagina de Internet

BBC are in plan sa-si relanseze pagina de Internet pentru a o face mai interactiva si mai personalizata, ca parte a strategiei de pastrare si fidelizare a clientilor, dar si de atragere de noi utilizatori care prefera sa aiba acces la o oferta mai bogata de servicii si programe la cerere, scrie Financial Times

Ziarul Financiar · 26 aprilie 2006 · 2 min de citit

BBC are in plan sa-si relanseze pagina de Internet pentru a o face mai interactiva si mai personalizata, ca parte a strategiei de pastrare si fidelizare a clientilor, dar si de atragere de noi utilizatori care prefera sa aiba acces la o oferta mai bogata de servicii si programe la cerere, scrie Financial Times.

“Schimbarea radicala a site-ului va fi un soc pentru utilizatorii nostri”, a spus Mark Thompson, director executiv in cadrul BBC. “Ne bazam pe faptul ca vom avea acelasi succes ca si comunitatile online deja renumite, cum ar fi MySpace.com”, a adaugat acesta.

BBC mizeaza pe o noua oferta care sa permita utilizatorilor sa-si creeze blog-uri (jurnale personalizate online) si sa se alature unor comunitati online din cadrul site-ului companiei, dar si sa descarce podcast-uri (jurnale radio online) sau melodii si chiar sa urmareasca sau sa descarce pe computer clipuri video, scrie Financial Times.

In plus, BBC pregateste si o noua oferta prin intermediul playerului de continut video online BBC iPlayer, avand in plan sa permita utilizatorilor sa urmareasca emisiuni de televiziune de pe BBC. “iPlayer care a fost deja lansat in perioada de test va oferi utilizatorilor posibilitatea sa descarce pe computer orice program de pe unul din cele opt posturi de televiziune BBC si sa le urmareasca ulterior pe iPod Video, pe telefonul mobil sau orice alt echipament cu player video incorporat”, a spus Mark Thompson.

Lipsa unei noi strategii a BBC ar putea indeparta complet generatia de utilizatori mai tineri care in acest ritm isi pierd interesul tot mai mult, scrie presa internationala.

Spre exemplu, 25% dintre utilizatorii britanici cu varsta cuprinsa intre 16 si 24 de ani au recunoscut ca nu urmaresc deloc posturile BBC. “Noutatea vine prin faptul ca BBC nu mai vrea sa se considere un furnizor de televiziune si radio care pe langa aceasta oferta are si ceva continut multimedia”, a explicat Thompson. “In schimb, vom oferi continut utilizatorilor fie ca sunt acasa, la birou sau pe strada, pe orice echipament au nevoie”, a adaugat acesta.

Investitia in acest proiect nu este insa una nesemnificativa. BBC a cerut finantare din partea guvernului britanic, bani pe care ii va primi esalonat pe parcursul urmatorilor sapte ani, scrie Financial Times.

Citește și