BCE isi recunoaste neputinta in fata cresterii inflatiei
BCE isi recunoaste neputinta in fata cresterii inflatiei
Banca Centrala Europeana a admis ca nu are puterea de a tempera cresterea preturilor in zona euro, chiar daca ieri a dispus o noua majorare a ratelor dobanzii in incercarea de a face fata inflatiei.
“Situatia actuala este in mare masura influentata de pretul titeiului si de evolutia cursului de schimb si nu poate fi remediata prin politica monetara pe termen scurt”, precizeaza BCE intr-un comunicat, dupa majorarea ratelor dobanzii cu un sfert de punct procentual in scopul temperarii “presiunilor pe termen mediu in directia cresterii preturilor.”
Numeroase personalitati din lumea afacerilor si finantelor internationale se tem ca cele sase majorari succesive ale ratei dobanzii efectuate de banca centrala in decurs de zece luni vor avea ca principal efect restrangerea cresterii economice, intr-un moment cand oricum se astepta incetinirea acesteia.
Intr-adevar, inflatia anuala in cele 11 state ale zonei euro, ce se ridica la 2,4% in iulie, a depasit limita superioara de 2% fixata de BCE. Totusi, daca se elimina cresterile preturilor la energie, rata de inflatie se restrange cu aproximativ un punct procentual. Ceea ce ramane, respectiv 1,4%, se incadreaza confortabil in pragul de 2%.
Majorarea ratelor dobanzii poate limita tendinta generala de crestere a preturilor numai prin efectele de restrangere pe care le are asupra cheltuielilor de consum si investitiilor companiilor, care de cele mai multe ori sunt finantate prin imprumuturi. Or, in mod normal titeiul nu se cumpara pe credit, iar companiile si populatia nu-si reduc cheltuielile imediat, chiar daca preturile cresc.
“Problema inflatiei in UE este de fapt o problema a titeiului”, este de parere Alison Cottrell, economist la PaineWebber International. “Multi se intreaba de ce BCE ar raspunde prin majorarea ratelor dobanzii, de vreme ce preturile titeiului sunt in afara controlului sau”.
Cand BCE mentiona “evolutia cursului de schimb” ca cealalta forta in afara controlului sau, in mod indirect se referea la deprecierea de 24% a euro, de la 1,17 $ la inceputul declinului monedei unice, in ianuarie 1999. O moneda slaba favorizeaza inflatia, prin cresterea costului bunurilor importate – incluzand titeiul, al carui pret in dolari a atins cel mai ridicat nivel de la Razboiul din Golf din 1991. Potrivit lui David Mackle, economist la J.P. Morgan, inflatia din zona euro creste cu aproximativ un sfert de punct procentual la fiecare 10% de depreciere a monedei euro.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026