Versiunea completă
Bănci și Asigurări

BCR a ajuns al treilea mare contributor la neperformantele Erste

BCR concentreaza 13,7% din creditele neperformante (cu intarzieri la plata ratelor mai vechi de 90 de zile) totale din bilantul grupului austriac Erste, cu un sold de aproape 1,2 miliarde de euro.

Liviu Chiru · 2 noiembrie 2009 · 2 min de citit

BCR concentreaza 13,7% din creditele neperformante (cu intarzieri la plata ratelor mai vechi de 90 de zile) totale din bilantul grupului austriac Erste, cu un sold de aproape 1,2 miliarde de euro.
Cea mai mare parte a creditelor neperformante sunt concentrate la bancile de economii membre ale grupului din Austria, cu 33,2%, in timp ce Erste Bank Oesterreich contribuie cu 16%. Acestea au totusi si bilanturi de doua-trei ori mai mari decat BCR.
Cea mai mare subsidiara a grupului din regiunea Europei Centrale si de Est, Ceska Sporitelna, concentreaza doar putin peste 9% din creditele neperformante ale grupului, cu un sold de 752 mil. euro. Aceasta in conditiile in care creditele totale acordate de Ceska Sporitelna se ridica la 17,7 mld. euro, fata de numai 11,2 mld. euro in cazul BCR.
La BCR, ponderea creditelor neperformante a urcat la 10,6% din totalul portofoliului, de la 4,6% in decembrie anul trecut. Numai in trimestrul al treilea ponderea creditelor neperformante a urcat cu 2,2%. La sfarsitul lunii septembrie, creditele cu ratele platite “la zi” au ajuns la putin peste 51% din portofoliu, de la aproape 57% in decembrie anul trecut.
Doar subsidiara grupului din Ucraina inregistreaza o pondere mai mare a creditelor neperformante, cu 15% din portofoliu. In schimb, la Ceska Sporitelna creditele neperformante reprezinta doar 4,3% din portofoliu, ponderea fiind in crestere de la 3% la sfarsitul anului trecut.
Pe fondul cresterii rapide a creditelor neperformante la BCR, gradul de acoperire prin provizioane s-a diminuat considerabil. Astfel, raportul dintre provizioanele constituite si volumul creditelor neperformante (fara sa se ia in calcul garantiile detinute de banca) a coborat de la 106% in decembrie anul trecut la putin peste 54% in septembrie.
In structura portofoliului BCR (doar banca), creditele pentru companii reprezinta 50,7%, iar cele de retail (unde sunt incluse si finantarile pentru firmele mici) reprezinta 49,3%. Soldul a crescut cu 2%, in lei, de la inceputul anului, pana la 45,93 mld. lei (10,89 mld. euro). In cadrul creditelor de retail, doar 46% sunt garantate cu ipoteca.

Citește și