Versiunea completă
Companii

BCR a cumpărat mașini Dacia Logan de aproape 1 mil. euro

Banca Comercială Română, controlată de grupul austriac Erste, a achiziționat o flotă de 102 automobile Dacia Logan sedan, în valoare totală de 950.000 de euro

Bogdan Alecu · 20 aprilie 2011 · 1 min de citit

Banca Comercială Română, controlată de grupul austriac Erste, a achiziționat o flotă de 102 automobile Dacia Logan sedan, în valoare totală de 950.000 de euro potrivit calculelor ZF. Acestea vor intra în posesia băncii în cursul lunii aprilie și vor fi utilizate de către unități și subsidiare ale băncii de pe întreg teritoriul țării.

Cele peste 100 de mașini sunt din versiunea de echipare Laureate. În ceea ce privește motorizările, flota livrată către BCR va dispune atât de motorizări diesel, de 1,5 litri dCi de 75 CP, cât și de motoare pe benzină de 1,2 litri 75 CP. Aceasta este cea de-a doua cea mai mare flotă livrată de Dacia în ultimul an, fiind întrecută doar de cea vândută către Romaqua Group, cu un total de 180 de modele Sandero.

Citește și