BCR ieftineste creditele pentru firme, dupa semnalul dat de BNR
BCR, cea mai mare banca locala, reduce incepand de astazi dobanzile la creditele pentru firme cu pana la 3 puncte procentuale.
BCR, cea mai mare banca locala, reduce incepand de astazi dobanzile la creditele pentru firme cu pana la 3 puncte procentuale. Dupa aceste ajustari, la BCR dobanzile la creditele in lei vor porni de la un minim de 13% pe an, fiind corelate cu nivelul indicatorului pietei monetare Robor, dar si cu profilul de risc al clientului.
Decizia vine in contextul in care BNR a hotarat la inceputul saptamanii sa reduca dobanda-cheie la leu cu jumatate de punct procentual, la 9% pe an, dar si sa elibereze o parte din rezervele minime constituite de banci atat in lei, cat si in euro. “Monitorizam permanent evolutiile din economie si, in limitele impuse de contextul actual, facem tot ce putem pentru a ne sprijini clientii, cu un control adecvat al riscului”, a spus Wolfgang Schoiswohl, vicepresedinte executiv al BCR responsabil cu coordonarea diviziilor Corporate Banking si Trezorerie&Piete de Capital. Reducerea costurilor creditelor va fi corelata cu tipul de dobanda (fixa, variabila sau indexata la Robor), termenul de rambursare si profilul de risc al clientului, arata reprezentantii bancii. In cazul creditelor cu dobanda indexata la Robor, BCR va reduce marja proprie. In paralel, BCR a ajustat si dobanzile la depozite, acestea fiind acum plafonate la 11,5% pe an la lei, respectiv 3,8% pe an la euro. BCR a anuntat ieri o reducere de pana la 0,5 puncte procentuale pentru depozitele standard in lei si in euro dedicate clientilor companii. La depozitele in lei pentru clientela de retail dobanzile au fost reduse cu 0,25 pana la 1,75 puncte procentuale, in timp ce la euro micsorarea este de pana la un punct procentual. Incepand din februarie, soldul creditului pentru companii a inregistrat scaderi de la luna la luna pana in mai, potrivit celor mai recente date ale BNR. De altfel, Consiliul de Administratie al BNR a subliniat ca dinamica creditului pentru firme a coborat la cel mai scazut nivel al utlimilor sapte ani, in conditiile in care dobanzile percepute de banci la credite, precum si cele platite la depozite raman disproportionat de mari fata de dobanda de politica monetara.Citește și
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026