Versiunea completă
Prima pagina

BCR majoreaza dobanzile la creditele in valuta

Banca Comerciala Romana (BCR), cea mai mare banca romaneasca, a anuntat ieri ca a majorat dobanzile la creditele in valuta pe care le acorda persoanelor fizice si juridice cu pana la doua puncte procentuale. Aceasta miscare - desi nu este operata si pentru imprumuturile in lei - este prima facuta de vreo banca in acest sens dupa semnalul de alarma tras in ultimele luni de catre banca centrala pri…

Ionela Nuta · 28 august 2003 · 5 min de citit



Banca Comerciala Romana (BCR), cea mai mare banca romaneasca, a anuntat ieri ca a majorat dobanzile la creditele in valuta pe care le acorda persoanelor fizice si juridice cu pana la doua puncte procentuale.



Aceasta miscare – desi nu este operata si pentru imprumuturile in lei – este prima facuta de vreo banca in acest sens dupa semnalul de alarma tras in ultimele luni de catre banca centrala privind cresterea mult prea repede, si cel mai probabil nesustenabila, a creditului, in lei si valuta.



Decizia luata de banca cu cea mai mare expunere pe piata creditarii – care poate fi considerata fara indoiala un semnal pentru intregul sistem bancar – este interesanta si pentru amplitudinea miscarii. In general de-a lungul timpului, fie ca au operat majorari sau diminuari ale dobanzilor la valuta, bancile au preferat sa o faca cu un ” pas ” mai mic – in jur de un punct procentual. Pe piata romaneasca imprumuturile in valuta detin peste 60% din portofoliul total, mare parte a acestora fiind contracte de persoanele juridice.



De fapt, majorarile de dobanzi operate de BCR -care vor fi efective de la inceputul saptamanii viitoare – sunt cu 1,5 puncte procentuale la creditele pe termen scurt si cu doua puncte procentuale la cele pe termen mediu si lung. De asemenea, pentru creditele ipotecare in valuta care vor fi aprobate incepand cu luna septembrie, marja de dobanda practicata va creste cu doua puncte procentuale. Dobanzile la imprumuturile in valuta au ajuns astfel din nou la 10-11% pe an, nivele practicate la inceputul anului trecut.



Interesant este insa faptul ca BCR nu a decis sa opereze nici o modificare a dobanzile active in lei, desi tot de la inceputul saptamanii viitoare a decis sa majoreze cu pana la un punct procentual si dobanzile pasive (la depozite) la lei.



Daca majorarea dobanzilor la imprumuturile in valuta va continua sa fie decisa si de alte banci este posibil ca ritmul de crestere a creditului in lei, la nivelul economiei, sa se mentina. Si asta cu atat mai mult cu cat pe de o parte, pe fondul majorarilor dobanzilor la lei lichiditatile bancilor vor fi si ele in crestere si creditul este un bun plasament, dar pe de alta parte si pentru cererea de credite este inca destul de ridicata.



Ce spun alti jucatori importanti de pe piata de retail ?



“BRD a fost prima banca care, anterior ultimelor masuri ale BNR(n.r.-majorarea dobanzii de interventie cu un punct procentual), a initiat cresteri de dobanzi la depozite, dupa reducerile din primul trimestru al acestui an, anticipand politica de inasprire a politicii monetare. Ulterior, masuri similare au fost luate si de alte banci iar asimetria care se manifesta prin nealaturarea la aceasta tendinta, a celei mai mari banci din sistem, a fost eliminata acum. In ceea ce ne priveste, desigur ca vom urmari cu atentie evolutiile de pe piata si suntem pregatiti sa ne adaptam politica de dobanzi, atat la credite cat si depozite, in functie de conditiile pietei “, spune Claudiu Cercel, directorul directiei operatiuni de piata din BRD-SocGen.



” Dobanzile la depozitele in lei le-am tot adaptat la piata. Referitor la politica de dobanzi practicate la credite pana acum nu am luat nici o decizie de modificare. Stam intai sa se contureze un trend in piata (n.r.- de scadere sau de crestere generala a dobanzilor) si apoi vom decide ce facem. Este mai rau sa decizi azi o crestere de dobanda pentru ca apoi sa vezi ca piata merge in sens invers si sa reduci si tu “, spune si Rasvan Radu, vicepresedintele Raiffeisen Bank Romania.



Reluarea trendului de crestere a dobanzilor la credite – la lei mai degraba – era oarecum asteptata incepand din aceasta luna mai ales dupa semnalul de alarma tras in iulie de catre reprezentantii FMI care avertizau ca expunerea bancilor pe piata creditului este mult prea mare. O finantarea cu un ritm considerat mare a unei economii nerestructurate inca, si o explozie a creditului de retail (in special imobiliar, pentru bunuri de consum sau pentru bunuri de folosinta indelungata) este nesanatoasa in opinia FMI si in final isi va gasi sfarsitul in inflatie.



Tocmai pentru a incerca sa gaseasca o cale de reducere a creditarii, banca centrala a decis ca incepand cu august sa majoreze dobanda de interventie pe piata monetara, si, implicit, prin revenirea la pozitia de cumparator net de valuta de pe piata valutara, sa controleze si o depreciere ceva mai mare a leului.



Se spera, si se mai spera inca, ca majorarea dobanzii de interventie reprezinta o oportunitate de castig suplimentar pentru banci, care ar putea fi directionat catre incurajarea economisirii, concomitent cu aplicarea unei politici mai prudentiale la creditare. Tentand bancile sa-si plaseze banii in depozitele sale, BNR induce implicit o tendinta de temperare a creditarii, mai costisitoare decat simplul plasament la banca centrala.



Incepand de anul trecut, odata cu reducerea inflatiei, dar si pentru plasamentele in titluri de stat nu mai erau asa de rentabile ca in anii precedenti, bancile au inceput sa dea “drumul” la credite. si asta pentru ca multa vreme, piata s-a plans de duritatea conditiilor de creditare, net prohibitive pentru marea masa a clientilor potentiali.



Batalia pentru cote cat mai mari din piata de retail a grabit insa relaxarea conditiilor de acordare a creditelor, prin reduceri, de multe ori surprinzatoare, ale nivelului minim de venit necesar, prin eliminarea fie a girantilor, fie a asigurarilor. Evident, in aceste conditii riscul de nerambursare a devenit din ce ce mai mare.



Ramane de vazut in ce masura sunt pe piata banci care, in goana dupa cote de piata, au devenit prea generoase in acordarea de credite, amplificand riscul. oana.nuta@zf.ro

Citește și