BCR, profit de aproape 90 mil. euro
BCR, profit de aproape 90 mil. euro
Banca Comerciala Romana (BCR), cea mai mare banca de pe piata, a inregistrat la sfarsitul primului semestru al acestui an active de aproape cinci miliarde de euro, in timp ce profitul net a insumat 89 milioane de euro.
Peste doua saptamani urmeaza a fi publicate si rezultatele financiare ale BRD, a doua banca din sistem, asfel incat sa se poata contura o imagine a evolutiei pietei in semestrul I, cu eventuale modificari in clasamentul cotelor de piata dupa valoarea activelor.
La sfarsitul lunii iunie, soldul creditelor acordate de BCR a fost de 90.000 de miliarde de lei, cu 10,8% mai mult decat la 31 decembrie 2003, si cu 38,25% mai mult decat la finele lunii iunie a anului trecut.
Ponderea sectorului privat in totalul creditelor neguvernamentale a crescut cu 4,2% fata de luna decembrie 2003 si cu 9,6% comparativ cu luna iunie a anului trecut, pana la 91%. Potrivit datelor FMI, BCR avea la sfarsitul trimestrului I cea mai mare expunere fata de companiile de stat, cu peste 35% din totalul creditelor acordate de banci acestei categorii de clienti
Mai mult de o treime (34%) din volumul creditelor au fost contractate de intreprinderi mici si mijlocii. Imprumuturile acordate populatiei au reprezentat 29% din portofoliul total, depasind 26.000 miliarde lei, cu 108,3% peste cel inregistrat in decembrie 2003.
In ceea ce priveste capitalurile proprii ale BCR, acestea au urcat cu 6,1% fata de finele anului 2003, pana la 31.938,5 miliarde de lei.
Rentabilitatea capitalurilor proprii ale bancii (Return on Equity – ROE) a fost de 20,7%, iar rentabilitatea activelor (Return on Assets – ROA) s-a situat la 3%.
Pentru acest an, conducerea bancii si-a propus sa obtina un profit net de 150 milioane de euro si cresterea activelor cu 8,6% fata de nivelul de 4,7 miliarde de euro de la sfarsitul anului trecut.
Noua structura a actionariatului BCR, definitivata recent este: AVAS – 44,8%, BERD si IFC, care detin 25% plus doua actiuni din capitalul social al BCR, urmate de SIF Oltenia – 6,11%, SIF Banat-Crisana – 6%, SIF Transilvania – 6% si SIF Moldova – 6% si SIF Muntenia – 6%. razvan.voican@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026