BCR Viață și-a triplat profitul în semestrul I
BCR Asigurări de Viață, o companie deținută de grupul austriac Vienna Insurance, a înregistrat în primele șase luni ale anului prime brute subscrise de aproape 154 de milioane de lei (echivalentul a 37 mil. euro), cu 81% mai mari, în lei, față de aceeași perioadă a anului trecut.
BCR Asigurări de Viață, o companie deținută de grupul austriac
Vienna Insurance, a înregistrat în primele șase luni ale anului
prime brute subscrise de aproape 154 de milioane de lei
(echivalentul a 37 mil. euro), cu 81% mai mari, în lei, față de
aceeași perioadă a anului trecut.
Compania a reușit să își majoreze profitul brut cu 197%, până la
aproape 22 mil. lei (5,2 mil. euro).
“Produsele cu componentă investițională s-au vândut cel mai bine în
această perioadă (unit linked și index linked lansat în ediții
limitate) fiind atractive pentru persoanele cu apetit investițional
care doresc să economisească în special pentru vârsta pensionării
sau care doresc să beneficieze de randamente garantate”, spune
Florina Vizinteanu (foto), președintele directoratului BCR
Asigurări de Viață. La nivelul anului trecut, compania se afla în
topul primilor trei jucători de pe această piață, încheind 2009 cu
prime brute subscrise de 255 mil. lei (60 mil. euro), corespunzător
unei creșteri cu 60%. Vizinteanu anunța încă din primăvară că are
planuri ambițioase de creștere și în 2010, fără să precizeze însă
și un nivel cert.
Asigurătorul are un capital de aproape 22 mil. lei (5,2 mil. euro).
Vienna Insurance mai controlează BCR Asigurări, Omniasiag și
Asirom. Piața asigurărilor generale și de viață a scăzut anul
trecut cu 1,1%, până la 8,8 mld. lei (2 mld. euro). Vizinteanu
declara în luna mai că se așteaptă ca în 2010 piața asigurărilor de
viață să stagneze la nivelul de anul trecut sau cel mult să
înregistreze o creștere cu 2%-3%.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026