BCR vinde din nou credite pentru locuințe în lei
BCR a reluat vânzarea de credite imobiliare în lei, produse care fuseseră retrase temporar din ofertă la începutul anului pentru ca banca să-și alinieze structura de cost la prevederile Legii 288/2010 privind creditele populației.
BCR a reluat vânzarea de credite imobiliare în lei, produse care fuseseră retrase temporar din ofertă la începutul anului pentru ca banca să-și alinieze structura de cost la prevederile Legii 288/2010 privind creditele populației.
Costul nominal a fost stabilit la 10,2% pe an, adică o marjă de 3,9% peste indicatorul Robor la șase luni, ceea ce înseamnă că pentru un credit de 128.000 de lei pe 30 de ani dobânda anuală efectivă ajunge la 11,5% pe an, iar rata lunară este de circa 1.200 de lei. Banca nu percepe comision de analiză, dar există un comision lunar de administrare cuprins între 35 și 105 lei în funcție de suma împrumutată.
La euro, marja de dobândă a fost redusă cu 0,35 puncte procentuale și ajunge în prezent la 4,9% peste Euribor la trei luni. Costul total al împrumutului nu a scăzut însă deoarece banca a introdus un comision lunar de administrare cuprins între 7 și 27 de euro.
Clienții cu istoric bun plătesc dobânzi mai mici cu o jumătate de punct procentual, indiferent de moneda în care a fost contractat împrumutul. De asemenea, banca vinde credite ipotecare cu dobândă fixă în primii cinci ani, de 11,4% la lei și 7,4% pe an la euro.
Totodată, BCR a stabilit la 4.000 de lei sau 1.000 de euro comisionul de analiză la creditele de nevoi personale cu garanții. Și în acest caz, dobânda nominală a scăzut cu un punct procentual la euro și o jumătate de punct la lei, dar costul total a crescut ușor. Astfel, pentru un credit de 128.000 de lei pe 25 de ani suma totală de plată ajunge la 395.000 de lei în prezent, față de 388.000 de lei în varianta din oferta temporară. Anterior, banca taxa analiza dosarului cu 2,5% din suma împrumutată , astfel că doar clienții care împrumutau mai mult de 40.000 de euro sau 160.000 de lei plăteau un comision mai mare decât cel perceput în prezent.
Legea nu mai permite băncilor să perceapă comision de analiză exprimat ca procent din suma împrumutată.
Totodată, trebuia modificat și comisionul de administrare, pe care BCR îl reținea lunar, calculat însă ca procent din suma inițială și nu din soldul rămas de rambursat, așa cum cer reglementările actuale.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026