Berbecele ONU in zidul plangerii

Mi s-a intamplat de multe ori in ultimii ani sa-mi contrazic prietenii, amicii si cunostintele din Israel in legatura cu, ceea ce mi s-a parut a fi, teama lor exagerata ca istoria sa se repete, ca antisemitismul politic si militant sa reinvie, ca evreii sa redevina tinta persecutiilor si a tendintelor de degradare pana la ultima treapta a evolutiei (sau involutiei) umane. Nu se poate repeta, ziceam eu, pentru ca evreii isi au acum propriul stat, propria armata, noi, restul, am invatat din greseli, ne-am purificat prin foc, suntem rationali, inteligenti, cumpatati in sentimente, receptivi la idei noi, uram discriminarile si violenta – verbala sau fizica – si mintile inguste.

Se pare insa ca, partial, ei au au avut dreptate iar eu m-am inselat. Semnele antisemitismului sunt peste tot, iar declaratiile, acuzele si condamnarile la adresa Israelului arata nu ca acest fenomen renaste, ci ca el nu a disparut niciodata, oricat de spasiti ne-am fi aratat noi la capatul sangerosului razboi. Ultima manifestare antisemita organizata (la care, din pacate, a participat si Romania) a fost rezolutia Adunarii Generale a ONU prin care guvernului de la Ierusalim i se cere sa opreasca imediat lucrarile la zidul de securitate din jurul Cisiordaniei si sa darame ce a construit pana acum. 144 de tari au semnat acest document sponsorizat de Uniunea Europeana si respins doar de SUA, Israel, Insulele Marshall si Micronezia. Ce fel de organism este acest ONU, ma intreb, daca in el au un cuvant de spus inclusiv state care nu respecta rezolutia prin care i s-a dat Israelului dreptul de a exista? Impotriva lor, al celor care nu recunosc statul israelian, cate rezolutii s-au adoptat? Cate condamnari sponsorizate de Uniunea Europeana s-au lansat in Adunarea Generala, la adresa oficialilor palestinieni care nu reusesc sa-si tina in frau organizatiile teroriste? Ma tem ca nici una. Dimpotriva, spre teritoriile palestiniene curg constant miliarde de euro destinati, teoretic, dezvoltarii zonei, practic, inaltarii de palate si inarmarii ilegale. Rezolutia Adunarii Generale e, de fapt, o negare a dreptului Israelului de a se apara. E un fapt ca, de cativa ani, de cand un zid similar a fost inaltat in jurul Fasiei Gaza, nici un terorist n-a mai reusit sa iasa de acolo si sa comita acte sangeroase in Israel. In schimb, ramasa total in grija Autoritatii Palestiniene, Gaza a devenit o pepiniera de grupari teroriste care nu se sfiiesc sa atace occidentali. Nu mai departe de saptamana trecuta, un convoi cu masini ale Ambasadei SUA a fost aruncat in aer, iar trei americani si-au pierdut viata. Desi nu a fost revendicat, atacul este atribuit Frontului de Eliberare Arab, o factiune a OEP, sprijinita odinioara de Saddam Hussein. Tot in Gaza infloreste nestingherit traficul de armament, prin tuneluri sapate pe sub granita egipteana. Cate rezolutii sponsorizate de UE a adoptat ONU prin care se condamna refuzul lui Yasser Arafat de a-si indeplini sarcinile asumate in foaia de parcurs, printre care si arestarea membrilor gruparilor teroriste?

Daca ar fi sa fac o gluma, as spune ca in ultimii ani, ONU seamana tot mai mult cu Stefan cel Mare si nervos: e degraba varsatoriu de sange. Serios insa, voturile impotriva Israelului dovedesc ca ONU e un organism bolnav, afectat de senilitate incipienta, asociata cu impotenta incurabila. Decat sa manifeste atata lipsa de discernamant sub aparenta votului democratic, ONU ar trebui sa se uite mai atent in propria-i ograda, acolo unde prind radacini tot mai adanci vlastarii marformati si debili ai antisemitismului.