„Berea Carrefour“, încercarea micilor producători de a rămâne în piață
Decizia retailerilor de a extinde portofoliul de mărci private a reprezentat o gură de oxigen pentru producătorii mici și mijlocii de bere puternic afectați de scăderea vânzărilor proprii.
Producătorii mici de bere, care mai dețin cumulat sub 10% din piața locală față de 30% în urmă cu cinci, șase ani, au semnat contracte de producție de mărci private cu retaileri precum Carrefour, Metro sau Mega Image.
După ce au pierdut teren în fața multinaționalelor din bere, care au ajuns la o cotă de piață de peste 90%, micii producători încearcă să găsească noi strategii pentru a rămâne în business, pe o piață estimată la un miliard de euro anual.
“Am început să producem mărcile proprii ale retailerilor în anul 2009 ca urmare a orientării consumatorului final spre acest tip de magazine și de produs. De la începutul anului și până în prezent am început colaborarea cu alți doi retaileri”, a declarat Luminița Martin, directorul general al Albrau Grup, producătorul mărcilor Albrau și Zimbru, care a rulat în 2008 afaceri de aproximativ 8 mil. euro.
Pentru cine produc
Producătorii de bere susțin că există două modalități de a produce bere pentru retaileri, respectiv pentru mărcile private ale acestora (de exemplu Carrefour are mărcile Carrefour și Nr.1) sau pentru mărci dedicate, care sunt produse pentru un singur retailer, dar sub un nume diferit de cel al mărcii private a acestuia.
Astfel, Albrau produce bere în ambalaj PET (sticlă de plastic) de doi litri pentru mărcile private Aro (Metro), Carrefour (Carrefour) și 365 (Mega Image), dar și pentru mărcile dedicate Bardenberg, produsă doar pentru rețeaua de magazine Penny Market și Dobru – doar pentru magazinele Plus.
“Noi așa am început să producem pentru retaileri, realizând mărci dedicate și în timp am început și producția de mărci private”, a declarat Vasile Joanță, directorul general al Martens Galați, companie care în 2009 a avut o cifră de afaceri de patru milioane de euro, jumătate din suma obținută în urmă cu doi ani. Poducătorul de bere din Galați comercializează și mărcile Premium, Anker și Driver.
Martens a produs anul trecut atât mărci private, cât și mărci dedicate pentru retaileri ca Winny (Cora), Steiner (miniMax Discount), Top Budget (Interex), Soveja, Cozia, Postăvaru și Kanzel. El a adăugat că procentul deținut din vânzări ale acestor mărci este “destul de mare”, fără a dezvălui însă cifra exactă.
După ce piața locală a berii a înregistrat în 2009 o scădere de peste 13%, respectiv de aproape 300 de milioane de litri, producția pentru mărcile private ale retailerilor a reprezentat pentru producătorii de bere posibilitatea de a obține o creștere a volumelor vândute și de a avea un contract stabil cu venituri asigurate într-un mediu economic lovit în special de lipsa de lichidități.
Mai ieftin cu 10-20%
Toți retailerii mari prezenți pe plan local comercializează produse sub marca proprie. Rețelele de magazine alimentare realizează astfel un business de circa 800 mil. euro din vânzarea mărcilor proprii, aproape 10% din segmentul retailului alimentar modern, în condițiile în care aceste produse au un preț cu 10-20% mai mic decât cel al brandurilor comercializate pe plan local.
Mărcile proprii ale rețelelor de magazine de bunuri de larg consum iau 4,5% din cheltuielile curente ale unei gospodării, potrivit unui studiu GfK realizat în primul trimestru al acestui an. Mai mult, doar doi din zece consumatori care au încercat aceste produse spun că nu le-au mai cumpărat a doua oară, potrivit aceluiași studiu.
Astfel, în ultimii ani brandurile lanțurilor de retail au avut o creștere de vânzări estimată la 80-100 mil. euro, în condițiile în care în T1 din 2009 acestea aveau o cotă valorică de 4,1% dintr-o piață de circa 20 de miliarde de euro.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026