Betia de cuvinte

Titu Maiorescu a vorbit despre “betia de cuvinte” inca de acum aproape o suta cincizeci de ani. Este o practica pe care o putem intalni, in continuare, la multi autori de azi. De exemplu, la Augustin Popescu, autorul unei carti de eseuri* scrise exclusiv din placerea de a folosi cuvinte mari.

Augustin Popescu nu are ceva (nou) de spus. El repeta, intr-un limbaj grandilocvent, idei cunoscute de toata lumea. Asa procedeaza, de pilda, intr-un eseu consacrat poeziei, in care reia adevaruri care fac parte de multa vreme din fondul comun de adevaruri al oricarei culturi: poezia ne infrumuseteaza viata, ea are vocatia universalitatii etc.:

“Poezia, miracol existential, nu are delimitari spatio-temporale. Intr-un etern prezent, constituie una din subiacentele pe care e structurata nemarginirea. Frizeaza miscarea perpetua, vitalitatea expansiva, transformarea neodihnita, bucuria pura, instantaneitatea absolutului, frumusetea sublima.

Realitatea cosmica, perceputa senzorial, etaleaza infinitele ei concretizari, din planul existentei peregrine si relationale.” etc.

Treptat, eseul se transforma intr-un delir verbal. Imbatat de propriile lui cuvinte, autorul pierde din vedere subiectul dizertatiei. Si tocmai acesta este cel mai deplorabil efect secundar al betiei de cuvinte: imprecizia. Ceea ce afirma Augustin Popescu se potriveste, in fond, oricarei arte. Putem inlocui, in primul paragraf citat, cuvantul “poezia” cu cuvantul “muzica” si vom constata ca discursul ditirambic functioneaza la fel de bine:

“Muzica, miracol existential, nu are delimitari spatio-temporale. Intr-un prezent etern…” etc.

Putem merge si mai departe, iesind din domeniul artistic si inlocuind cuvantul “poezia” cu cuvantul “iubirea”:

“Iubirea, miracol existential, nu are delimitari spatio-temporale. Intr-un prezent etern…” etc.

Practic, autorul spune totul despre orice ceea ce inseamna, de fapt, nimic despre nimic. Excesul de cuvinte mari pulverizeaza ideile, le transforma intr-o ceata luminiscenta, nerelevanta din punct de vedere intelectual. Ramane doar o stare de euforie, ca aceea provocata de betia de alcool. Si mai ramane, eventual, dar aceasta se constata abia a doua zi, o durere de cap.

*) Augustin Popescu, Convingeri, eseuri, Craiova, Ed. MJM, 2003. 206 pag., 109.000 lei.