Biblia în cheie electromagnetică/ de Tudor Călin Zarojanu

În ultimii ani, mi-au trecut prin față un număr destul de mare de texte și documentare dezbătând subiecte legate de Biblie și de viața lui Iisus, de la „Corpus Christi” și „Codul lui Da Vinci” până la filmele de pe Discovery și National Geographic cu titluri provocatoare de genul „Fratele lui Iisus” sau „Adevăratul Iisus”. Asta ca să nu mai vorbesc despre discuțiile pe astfel de teme, cu oameni care par preocupați – sau chiar obsedați – de așa ceva.

Am atins masa critică urmărind un documentar care, între altele, punea problema imposibilei… acustici a „predicii de pe munte”, care mai plauzibil ar fi fost să aibă loc într-un amfiteatru (natural), pentru ca numeroasa audiență să poată auzi ceea ce spunea Iisus.

Acustica!? Dumnezeule, cum de nu s-a pus încă problema forței antigravitaționale cu care Fiul Domnului s-a ridicat la cer!?

Așa cum se poate repede observa, abordările sunt pe cât de multe, pe atât de variate. Prima concluzie este că toată această agitație confirmă cât de pasionantă e tema. E un truism, de altfel, și – pe de altă parte – nu-i o consolare.

Drept care, cred că e timpul pentru câteva lămuriri.

Înainte de a inventaria „întrebări fără răspuns”, „mistere” și posibile „explicații”, trebuie să ne punem întrebarea ce este Biblia? Și, în același timp – mai ales pentru cei rătăciți prin paginile ei – ce nu este.

Biblia nu este un manual de istorie, nici un articol de presă. De aceea, nu are sens să vorbim despre dovezi și documente care să confirme faptele din Biblie, datări exacte, confirmări sau infirmări „din trei surse independente”.

Cu atât mai mult, Biblia nu este un manual de știință. A căuta explicații tehnice de orice fel pentru oricare dintre întâmplările Vechiului și Noului Testament, mergând pînă la extratereștri și explozii atomice, este un demers lipsit de sens. La fel ca și încercarea de a găsi alte unități de măsură pentru a „echivala” cele șapte zile ale Facerii cu erele cosmice și vârstele matusalemice cu speranța maximă de viață în prezent…

Biblia este o carte de credință, și anume una pe care se întemeiază două dintre primele mari religii ale lumii și o bună parte din cea de-a treia. Orice cuvânt scris în Vechiul sau Noul Testament trebuie citit exclusiv în cheia credinței. „Trebuie” nu înseamnă vreo obligație, ci doar „n-are sens să fie citit altfel”. Crezi sau nu crezi – asta e tot.

Religia nu se află în contradicție cu știința pentru simplul motiv că nu au același „obiect de activitate”: prima încearcă să răspundă la întrebarea „De ce, în ce scop?”, a doua – la întrebarea „Cum, prin ce mecanism?”. Știința nu are nevoie de religie pentru a se justifica, pentru a se explica pe sine. Reciproca e egal de adevărată.

Desigur, datorită liberului arbitru pe care Dumnezeu ni l-a făcut cadou (sau, pentru uzul liber-cugetătorilor, cu care ne-am născut, pur și simplu), am putea spune: La urma urmei, fiecare e liber să facă orice-i dă prin cap, inclusiv să caute legile cuantice în pildele lui Hristos sau invers. În definitiv, sigur n-o să facă nimic rău prin asta, ba chiar va avea meritul de a (re)aduce în discuție dimensiuni fundamentale ale lumii în care trăim. Acest merit i-l recunosc până și lui Dan Brown sau José Saramago, chiar dacă amândoi uzează de șmecherii și invenții, amestecând fapte reale și repere ale credinței, beneficiare ale consensului universal, cu ficțiuni disecate apoi de parcă ar fi adevărate (vezi „avertizarea” lui Iosif referitoare la măcelul nou-născuților, ficțiune pe care Saramago își bazează o jumătate din „Evanghelia după Isus Cristos”, într-un furibund rechizitoriu la adresa soțului Sfintei Fecioare, pe motiv că n-a dat sfoară-n țară!). Mă număr, însă, printre cei cei care consideră că a citi Danielle Steel e preferabil decât să nu citești nimic, că din orice lectură rămâi cu ceva.

Totuși, nu mă pot mulțumi să spun: „Cercetați, scotociți, citiți, căutați, treaba voastră!”, pentru că am citit, auzit și văzut prea multe aiureli, încât simt nevoia să spun câteva lucruri – firește, după mintea mea.

1. Tot ceea ce se găsește în Biblie – inclusiv și în special vorbele lui Iisus Hristos – a fost formulat pentru cei care urmau să audă ori să citească în acele vremuri, la nivelul lor de percepție, reprezentare și înțelegere, ținând cont de cultura, obiceiurile, reflexele și susceptibiltățile oamenilor de atunci. Dacă Vechiul Testament este o sublimare, un rezumat al câtorva mii de ani de existență umană, cu atât mai mult ideile revoluționare, vizionare, cu care venea Mântuitorul, trebuiau „împachetate” cu mare grijă, pentru a putea prinde și rodi. Nu am nici un dubiu că toți ceilalți care au contribuit, într-un fel sau altul, la textul Bibliei, aveau un nivel de inteligență mult peste media contemporaneității și au ales să se exprime la orizontul acestei medii, pentru a avea succes în demersul lor. Această perspectivă aruncă în derizoriu o lungă serie de întrebări scotocitoare asupra textului citit ad-litteram și scos din context. De ce nu se explică de unde „și-au luat neveste” fiii lui Adam și Eva? Simplu: pentru că n-ar fi înțeles nimeni, atunci, explicația, pentru că ar fi putut să fie speriați sau derutați de ea.

2. Iisus nu a întemeiat nici o Biserică. Pe tradiția iudaică, El a venit cu o serie de modificări esențiale, dintre care cele mai importante mi se par renunțarea la principiul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, promovarea iubirii necondiționate (inclusiv față de dușmani), abolirea sacrificiilor ritualice și dreptul, ba chiar obligația oamenilor de a reflecta la ceea ce li se întâmplă, de a căuta morala fiecărei întâmplări. „Împărăția Mea nu e din această lume” trage o linie de demarcație nu numai față de stat, ci și față de instituția Bisericii. Cum observă Lev Tolstoi, Iisus nu a predicat nici o normă de conduită exterioară, ba chiar le-a pus sub semnul întrebării pe cele existente (vezi interdicția de a face ceva de Sabat). În fine, nici măcar nu a schițat și nu a făcut aluzie la vreo formă de organizare (confesională). În afara Bibliei, implicit a ideilor lui Iisus relatate în Evanghelii, orice alt element al Bisericii creștine este ulterior trecerii prin lume a lui Iisus. În consecință, sunt superflue încercările de a confirma sau infirma în textul biblic vreun ritual creștin. Toate au rezultat din ceea ce au înțeles oamenii din spusele lui Iisus și, deloc neglijabil, din nevoia de ritual – prezentă în toate religiile, ba și în viața atee. Nu e nici o surpriză, așadar, că destule elemente par chiar contrarii învățăturilor lui Mesia, după cum nu e de mirare că – înțelegând fiecare ce-a înțeles – am ajuns să avem zeci de Biserici care se consideră a fi în adevărata credință creștină, dar nu cad de acord dacă Pruncul trebuie să fie în dreapta sau în stânga Fecioarei sau dacă „Să nu-ți faci chip cioplit” e valabil și pentru sfinți.

3. Atât neconcordanțele dintre Evanghelii, cât și existența unora alternative, sunt irelevante în ordinea credinței și în ordinea învățăturilor care pot fi desprinse din ele, după cum irelevante sunt detaliile care lipsesc, par minimalizate sau interpretabile. Se știe că textele au fost scrise la mare distanță de evenimentele relatate și la destulă distanță între ele. Nu avem nici o informație că evangheliștii s-ar fi consultat între ei! Drept urmare, fiecare a scris ce știa și ce credea. În loc să ne minunăm de diferențe, ar trebui să fim fericiți de asemănări! Este excepțional de important că, în condițiile amintite, Evangheliile din Noul Testament coincid în ceea ce privește vorbele și faptele esențiale ale lui Mesia! Faptul că doar Matei vorbește despre uciderea pruncilor nu mă face nici mai credincios, nici mai puțin credincios și nici nu crește, nici nu scade greutatea pildelor lui Iisus. Faptul că Maria Magdalena ar fi avut un rol mai important decît transpare din Evangheliile sinoptice nu schimbă nimic în nici o direcție. Nici măcar o „dovadă” clară că ar fi fost soția lui Iisus Hristos (un certificat de stare civilă ar fi ideal, nu? Sau o poză de paparazzi!). Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său pe Pământ, cu trup de om, care bea, mânca și a suferit cumplit, fizic și psihic. Nu e suficient?

Așadar, cei care au neapărat nevoie să-L considere pe Iisus un bioenergetician cu puteri electromagnetice ar fi bine să caute în altă parte. Au de unde alege.