Bibliografia obligatorie

Se mai citeste, ori ba? O intrebare in jurul careia se tes mii de cuvinte. In emisiuni radio-TV, in conferinte cu intelectuali usor plictisiti, in teze de doctorat, in sedintele de marketing ale marilor si micilor case editoriale. Si cum acestea din urma nu au dat inca faliment, raspunsul pare sa fie afirmativ.

Carti pentru toate gusturile si pentru o parte din buzunare. Ce se citeste? Deh, asta-i alta poveste. Mai bine sa nu intram in amanunte. Cert este ca, daca nu se citeste mult, cu siguranta ca se scrie mult. Nu-i nimic rau in asta, ba dimpotriva.
E vremea vacantei (pentru unii), vremea “cartilor de vacanta”. Care or fi acelea? Snobii le au pe-ale lor, intelectualii de toate felurile rasfoiesc si ei memorii sau jurnale de exploratori, inventatori, mari barbati ai unor timpuri neaparat apuse. Nevestele tradate si triste au si ele partea lor de fericire tiparita in tiraje de masa. Uite ca de data asta cuvantul “masa” nu ma enerveaza. Are o oarece consistenta justificata de situatie.
Cate ceva pentru fiecare. Pe plaja, sa te vada vecinul de sezlong ca rasfoiesti o carte serioasa, dificila, la moda. Pe terasa vilei de la munte, asteptand un telefon care nu mai vine, un semnal adevarat, nu unul de hartie, nu cuvintele altora, ci cuvintele lui, care nu e bogat ca stapanul vilei si al tau. Si el nu suna, ca nici nu-i pasa de tine etc. etc. S-ar putea scrie o carte, nu o biata pilula de vara, pe care habar n-am cine (si daca) o va citi.
Mi-au venit in minte toate lucrurile astea parcurgand lista (ca doar e sfarsit de an scolar) cu lecturi obligatorii ale unui pusti, vecin cu noi. Ideea ca lectura ar fi obligatorie imi da fiori, ca orice lucru obligatoriu. Pentru unii dintre noi, a fost, e si va ramane o placere. Fizica, aproape.