Bicepsii si cecurile. Cum sa starpim coruptia

Americanii n-au sa ne dea nume. Dupa iesirea de la seminar, Obie Moore a fost invitat sa-i povesteasca lui Victor Ponta care sunt companiile americane care s-au retras din Romania ca urmare a coruptiei de aici. Pus in fata unei asemenea cereri, Moore a inteles ca s-ar putea intalni cu prea multi avocati dupa eveniment, asa ca a preferat sa-si manifeste rezerva. Fericiti, poate ca unii s-au grabit deja sa sarbatoreasca: uite, n-avem corupti, daca nici CIA sau Amcham n-au reusit sa gaseasca numele victimelor lor!
Nu va grabiti cu artificiile si sampania. Numele acestea exista. Ele sunt numele companiilor care au ales sa investeasca in alte tari din Est si nu in Romania. Philips a facut o fabrica de monitoare in Ungaria. Audi fabrica masini tot acolo. Flextronics construieste o fabrica in Polonia. Honeywell face un centru de design in Brno, Cehia. Au incercat toate aceste companii sa lucreze cu noi, inainte de a merge in alte parti? Nici nu mai are importanta: ceea ce conteaza cu adevarat este atmosfera de care e inconjurat un investitor strain, de la aeroport, unde taximetristii il fura si pana la negocierile in care partenerul roman ii spune cati muncitori trebuie sa pastreze pe banii lui, de acum inainte.
Mai mult decat atat, spaga pluteste in aer. Acolo unde n-o poti nici numi si nici atinge, dupa cum a constatat si dl. Moore. Ea nu se manifesta decat rareori explicit: pur si simplu unele hartii se aproba, iar altele nu. De ce? Misterele Balcanilor. Ei bine, tocmai aceste mistere sunt cele care ne-au facut celebri intre investitori, la fel ca si licitatiile dupa modelul “compania cu stema dacilor pe sigla are 100 de puncte in plus”. Cu acest inamic de public relations, invizibil si suav, ne batem acum si nu e de mirare ca victoriile noastre recente (vezi pachetul de legi privind combaterea coruptiei) inca n-au reusit sa-i provoace leziuni vizibile.
De fapt, coruptia functioneaza si in alte feluri decat ne putem inchipui. Tinerii buni care pleaca in strainatate pentru ca slujbele lor sunt pastrate, aici, pentru prosti, sunt, si ei victime ale coruptiei. Firma care a facut centrul de design in Bruno cu siguranta ca ar fi putut sa-l construiasca si in Iasi. Asta ar fi presupus insa sa-i stranga pe emigrantii de talent ai orasului din California si sa-I trimita, la pachet, acasa. Cam multe costuri suplimentare! Chiar si fabricantii de electronice care si-au pus banii intr-un oras din Polonia, mai departe de Viena decat Clujul, sa zicem, ar fi meritat sa incerce si la noi. Numai ca televizoarele lor s-ar fi stricat in drumul spre destinatar, pe sosele presarate cu gauri care se regasesc matematic, sub forma de damburi, in conturile din banca ale celor pusi sa le repare.
Bizar, suntem ultimii care asteptam, in toate aceste cazuri, un flagrant, in vreme ce strainii (cu mai multa experienta in lacomia lumii a III-a) n-au nevoie decat de un week-end de afaceri pentru a se lamuri…
Pe de alta parte, din nefericire, celebra “vointa politica”, adica decizia de sus, n-are prea multe sanse de una singura, chiar cand e luata cu buna credinta. Si asta pentru ca, inca o data, Guest are dreptate: coruptia nu e un fenoment prin excelenta politic. Ea tine mai degraba de natura umana si nu de cea a patriei, de starea portofelului si nu de doctrina favorita. La fel ca si limba, societatea noastra ne exprima pur si simplu pe noi, asa cum suntem. Coruptia, ca si codrul, e ruda cu romanul, cu toate ca el se face ca nu stie ce cauta ea in arborele lui genealogic… Statistica de saptamana trecuta, aceea care spunea ca in Ardeal se fura mai putin decat in Moldova sau tara Romaneasca, poate fi foarte bine suprapusa pe harta dezvoltarii economice. Dar si pe cea a inclinatiilor de vot, ar spune unii.
Oricum ar fi, publicul e o parte a ecuatiei. Pentru el nu stiu o alta solutie decat afisele din frizeriile de altadata: “Nu primim bacsis!” Corupatorii sunt insa o alta problema, dupa cum se plangea chiar doamna Rodica Stanoiu acum cateva zile: bogatii care vin aici si ne tenteaza au mai multa putere sa impinga banul decat avem noi sa rezistam gestului lor. Ne trebuie deci macar cateva sedinte de fitness, care sa ne intareasca muschii responsabili cu refuzul. Cunoasteti vreun antrenor?