Binging/ de Alexandru Ciolan

Într-un spot recent al unei companii de telefonie mobilă, un el și o ea, aflați, la vârsta adolescenței, singuri-singurei pe o plajă, în fața cortului, purtându-se cu normalitatea vârstei lor și a timpurilor noastre, își trag un selfie, după care el, topit că și-a găsit sufletul pereche, îi propune să facă „binging” acolo până dimineață. Ea, fie crezând că e o propunere indecentă, fie, mai degrabă, supărată că nu i s-a făcut o asemenea propunere (fiecare privitor își poate imagina ce poftește), îi arde o palmă. După ce stă o clipă pe gânduri, analizând situația, el hotărăște că palma vine din neștiință și o lămurește asupra înțelesului cuvântului: „Binging, adică să ne uităm la seriale până dimineață”.

Reclama fiind agresiv difuzată, iar serviciul de internet mobil de bandă largă pentru care a fost concepută fiind o noutate, asistăm, parcă privind un reality show, la intrarea în forță a unui americanism în limba română. Impacient și sigur pe el, cuvințelul nu a avut răbdare să se infiltreze întâi sub forma din limba de origine și abia apoi, după ce va fi devenit relativ cunoscut, să se adapteze fonetic și ortografic, ci a irupt în varianta deja românizată pe care ne-o propun autorii spotului: „binging”.

Consultând dicționarele de limbă engleză aflăm că binge (pronunțat binj), cuvânt provenit dintr-un dialect din estul Angliei, înseamnă „exces, exagerare, abuz (de  mâncare, băutură etc.)”. Sintagmele mai vechi în care apare substantivul, binge drinking și binge eating, pot fi întâlnite și în presa românească a ultimilor ani, mai ales în materiale ale unor patologi: „România ocupă locul 2, după Irlanda, într-o statistică privind consumul episodic de alcool (cele mai mari procente de binge drinking sunt în Irlanda, 44%, urmând România cu 39%, Germania și Austria cu 36%)” (evz.ro 23 VI 2011). O sintagmă ceva mai nouă, creată în interiorul limbii engleze, este binge shopping: „Psihoterapeutul Adela Dragomir declară că «dacă se fac achiziții conștiente dar exagerate (ca preț și ca frecvență a cumpărăturilor), atunci vorbim mai mult de un comportament compensator, care poate ascunde în subsidiar o depresie, anxietate, o stimă de sine afectată etc.». Dragomir mai precizează că unii specialiști «o consideră tulburare, folosindu-se și termenul de ‘binge shopping’ așa cum era deja denumită și bulimia nervoasă cu ‘binge eating’»” (evz.ro 14 XI 2006).

Cea mai recentă utilizare a lui binge este însă aceea din domeniul consumului de media: binge watching și binge viewing desemnează vizionarea maraton a unor programe de televiziune, mai ales seriale. Numărul pe noiembrie 2013 al „Formulei AS” își informa cititorii că „Selfie – autoportret fotografic, realizat cu un telefon mobil și publicat apoi pe rețelele de socializare – a fost ales cuvântul anului 2013 de editorii Dicționarelor Oxford”, câștigând competiția cu binge watching. Un an mai târziu, în noiembrie 2014, constatând o creștere de 200% a frecvenței termenului, echipa de lexicografi de la dicționarele Collins a decretat totuși că binge watch este cuvântul anului, fiind preferat unor cuvinte precum transgender sau contactless.

Obiceiul de a petrece ceasuri întregi urmărind filme sau seriale nu este deloc nou, practica fiind relativ frecventă după apariția videorecorderului. Nouă este proporția fenomenului, care pare a indica o schimbare în preferințele spectatorilor – nimeni nu mai este dispus să aștepte o săptămână până la următorul episod, iar rețelele de streaming precum Amazon Prime, Hulu sau Netflix nu fac decât să încurajeze pofta nesățioasă de seriale tv. Vremea moderației și a normalității pare a fi apus definitiv. Este epoca bingingului: bem în exces, mâncăm peste măsură, cumpărăm nechibzuit și devorăm într-un week-end episoadele unui serial care ar fi trebuit să se întindă pe un an. Consumăm, deci existăm.