Biografii comentate (IX). Iulius Gaius Cezar sau arhetipul despotului luminat

Repere biografice. Potrivit legendei vehiculate încă din epocă, Cezar s-a născut la Roma, într-o familie de patricieni aparținând gintei Iulia, despre care se spunea că descindea din Iulius, fiul prințului troian Eneas, fiul zeiței Venus. Politician din tabăra „popularilor” (rivală „optimaților” conduși de Sylla) și comandant militar carismatic, înzestrat cu remarcabile calități de lider, Cezar a avut un rol determinant în transformarea Romei din republică în imperiu. Personalitate proeminentă a Romei antice, Cezar a deținut succesiv funcții și titluri din ce în ce mai importante în ierarhia romană: chestor, pontifex maximus, consul, tribun și apoi dictator pe viață, imperator, părinte al patriei, formând în 60 î.Hr. un triumvirat alături de Marcus Crassus și Pompeius Magnus.

După ce a fost guvernator al Hispaniei (61 î.Hr.), Cezar a condus campania de cucerire și pacificare a Galiei, încheiată cu asediul victorios al Alesiei și capturarea lui Vercingetorix (51 î.Hr.), pentru a întreprinde apoi prima invazie romană a Britaniei (Dumitrescu, 2009, Personaje și personalități ale istoriei, Editura didactică și pedagogică, pp. 147-148). După moartea triumvirului Crassus, Cezar l-a învins pe rivalul Pompei, punând capăt războiului civil. Cezar s-a implicat activ în luptele interne din dinastia egipteană a Ptolemeilor, luând partea reginei Cleopatra cu care a avut apoi un băiat, Cezarion.

Adulat de cetățenii Romei, dar din ce în ce mai antipatizat de aristocrați, în momentul în care practic deținea întreaga putere, Cezar a fost asasinat la Idele lui Marte, pe 15 martie 44 î.Hr., în urma unei conspirații reunind mai mulți senatori și condusă de Longinus și Brutus. După moartea sa, s-a declanșat un nou război civil care a fost câștigat de nepotul lui Cezar, Octavian Augustus, cel care va inaugura Imperiul roman (Magda Stan, 2008, 101 personalități și evenimente istorice, Niculescu, pp. 41-43). Cezar este inițiatorul unor importante lucrări edilitare în Roma (forumul lui Cezar, basilica Iulia), a introdus calendarul iulian ce-i poartă numele (45 î.Hr.) și a scris lucrările memorialistice Commentarii de Bello Gallico și Commentarii de Bello Civili.

Contribuții. Cezar s-a afirmat mai întâi la Roma, ca avocat, prin calitățile sale oratorice, pe care le-a cultivat și folosit cu multă abilitate în întreaga sa carieră, consolidându-și astfel simpatia și suportul atât al soldaților aflați sub comanda sa, cât și al cetățenilor Romei. Cezar a fost conștient de importanța decisivă a moralului și disciplinei trupelor sale pentru obținerea victoriilor militare și în acest scop a combinat pedepsele disciplinare severe, cu relaxarea soldaților romani în taberele sale de campanie. Tot pentru susținerea autorității sale în fața trupelor, Cezar a plătit soldele legionarilor săi în monede care-i purtau efigia (Taylor, 1995, p. 40-41). Pentru a câștiga și menține simpatia și sprijinul cetățenilor romani, Cezar a cheltuit sume imense în organizarea de jocuri, banchete, procesiuni publice care l-au adus aproape de faliment, dar i-au conferit și o popularitate (inclusiv inviolabilitate și putere) atât de mare, încât a stârnit invidia aristocrației și a magistraturii romane.

Istoricii sunt nuanțați în a decide dacă Cezar a inițiat sau doar a acceptat să i se ridice statui în timpul vieții, amplasate în temple sau purtate în timpul procesiunilor religioase, ceea ce echivala cu o semi-zeificare a sa. Întoarcerea sa la Roma după victoriile militare însemna de fiecare dată spectacolul unui triumf, o procesiune publică ce permitea exprimarea adulației romanilor, Cezar putând coroana de lauri și roba roșu închis evocând un statut regal. Luna nașterii sale, Quintilis, a fost numită iulie (după latinul Iulius) în onoarea sa și ziua în care s-a născut, 13 iulie, a fost recunoscută ca sărbătoare națională.

Deși urmașul său, Octavian Augustus s-a ferit cu prudență de astfel de excese de adulație publică, capabile să genereze contrareacții politice puternice, procesiunile triumfale, monedele cu efigia împăratului sau finanțarea jocurilor publice au devenit ulterior rețete frecvent utilizate de împărații romani pentru seducția mulțimilor și a obține sprijinul popular.

Lucrările de memorialistică politico-militară ale lui Cezar, privind războaiele sale cu galii și cele civile – Commentarii de Bello Gallico și Commentarii de Bello Civili – conțin în ciuda aparențelor de simplitate, numeroase referințe auto-elogioase, de natură să pună în valoare calitățile unice și excepționale de mare comandant ale celui ce devenise dictator pe viață având drept de imperium, adică de control al forțelor armate. Au rămas celebre, prin marea lor forță de expresie concentrată în minimum de cuvinte, expresiile lui Cezar la trecerea în fruntea legiunilor sale a Rubiconului și declanșarea războiului civil Alea iacta est – „Zarurile au fost aruncate” în anul 49 î.Hr. și apoi după înfrângerea regelui Pontului în 45 î.Hr., Veni, vidi, vici – „Am venit, am văzut, am învins”.

Evaluări. Numeroși istorici și analiști contemporani îl plasează pe Cezar pe lista celor mai influente personalități ale istoriei, numele său – „Cezar” – devenind un titlu și totodată un atribut al conducătorilor ce dispun deopotrivă de putere și strălucire publică. „Cezarism” este un termen ce caracterizează începând din secolul al XIX-lea un anumit stil de conducere autoritar (s-a scris de exemplu despre cezarismul lui A.I.Cuza sau cel al lui Carol al II-lea). Virtuozitatea lui Cezar s-a manifestat nu numai în conducerea militară, ci și în numeroasele sale reforme ale statului roman și nu în ultimul rând în materie de propagandă pentru cucerirea maselor de soldați sau de cetățeni.

Modelul lui Cezar de promovare intensă a imaginii personale în scop politic, dar și de manipulare a maselor conform formulei „pâine și circ”, a fost folosit ulterior de numeroși dictatori ai lumii. Aflat la concurență cu oratori celebri precum Cicero, Cezar a știut să convingă atât prin cuvântul rostit în public (a transformat discursul funerar pentru soția sa Cornelia în propagandă politică), cât și prin cel scris (lucrările sale având mereu obiective politice).

Vitalitatea sa deosebită, alături de calitățile sale remarcabile au făcut ca Iulius Cezar „să schimbe cursul istoriei la capătul vestic al Lumii Vechi. Lichidând conducerea scandaloasă și falimentară a nobilimii romane, a dat statului roman și civilizației greco-romane o păsuire, care a durat peste 600 de ani în Orient, și peste 400 de ani în Occidentul rămas relativ în urmă” (Câmpeanu Ilieș, Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, 2010, p. 139). Păstrându-se, la fel ca și Alexandru Macedon, deosebit de viu în conștiința populară occidentală și chiar orientală, Iulius Cezar a fost nu numai un model de conducător, dar și subiectul a numeroase lucrări literare, cinematografice care i-au evocat personalitatea intrată în legendă.

Iulius Gaius Cezar: Născut pe 13 iulie 100 î.Hr. – decedat pe 15 martie 44 î.Hr. la Roma, lider politic și militar roman