Birocratia din Rusia poate declansa revolta vodcii
Un dezastru birocratic in sistemul de impozitare al Rusiei a blocat aproape in totalitate productia legala de vodca a tarii. O noua lege, intrata in vigoare la sfarsitul saptamanii trecute, cere ca sticlele de vin sau de bauturi spirtoase produse in Rusia sa poarte atat timbre fiscale regionale, cat si pe cele federale
Un dezastru birocratic in sistemul de impozitare al Rusiei a blocat aproape in totalitate productia legala de vodca a tarii.
O noua lege, intrata in vigoare la sfarsitul saptamanii trecute, cere ca sticlele de vin sau de bauturi spirtoase produse in Rusia sa poarte atat timbre fiscale regionale, cat si pe cele federale.
Dar timbrele regionale nu au fost inca tiparite, iar echipamentul necesar pentru lipirea acestora nu s-a produs, relateaza BBC.
Producatorilor le-a fost interzisa livrarea de noi recipiente, care nu au imprimate timbrele de regiune, iar marea majoritate a companiilor si-au oprit productia.
Masura a fost introdusa pentru a stopa contrabanda si pirateria, care in prezent reprezinta intre 40 si 70% din productia totala.
Magazinele pot totusi sa vanda produsele netimbrate aflate in stocul producatorilor si dupa intrarea in vigoare a legii. Problema e ca multe companii nu mai au marfa in depozite, decat pentru maxim o saptamana.
“Cea mai mare parte a producatorilor de alcool au stopat productia”, a declarat Pavel Shapkin, liderul Asociatiei Nationale a Producatorilor de Alcool. “Multi dintre ei vor suferi pierderi serioase”, a adaugat reprezentantul patronatului din industrie.
Unii dintre producatori au avertizat ca oprirea productiei va conduce la concedieri de personal, precum si la nelinisti in randul populatiei.
“Am vazut deja cozi semnificative la magazinele care vand vodca, iar daca problemele vor continua, vom asista la o revolta a vodcii”, afirma German Klimovschi, director de marketing la Russian Wine and Vodka Co.
Alte companii din industrie sustin ca piata va fi invadata de produsele din import, care nu au nevoie de noile timbre si de contrabandistii impotriva carora s-a emis aceasta lege.
Shapkin a propus o amanare de trei luni a implementarii legii, pentru a da timp mecanismelor regionale sa intre in functiune. De fapt, legea trebuia sa fie aplicata de la 1 ianuarie, dar a fost amanata cu sase luni.
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Explicația este PNRR, ceea ce văzusem deja din trimestrul doiZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026