Birou de credit pe numai 60% din piata
Birou de credit pe numai 60% din piata
Bancile care au furnizat date despre imprumuturile cu restante mai mari de 30 de zile, in prima luna de functionare a Biroului de Credit, au in portofoliu numai 60% din soldul creditelor acordate populatiei, a declarat directorul Biroului de credit, Serban Epure.
“Am semnat contracte de participare cu 21 de banci, reprezentand aproximativ 95% din piata creditului pentru populatie. Deocamdata sunt procesatori doar 14 institutii de credit, care acopera aproximativ 60% din finantarile acordate persoanelor fizice”, a precizat Epure.
Potrivit directorului Biroului de credit, bancile trebuie sa indeplineaca o serie de conditii tehnice pentru a putea accesa baza de date a societatii, acesta fiind motivul pentru care unele institutii nu au devenit procesatori.
“Speram ca, in maximum trei saptamani, sa intre in sistem si alte banci importante si, astfel, sa acoperim in jur de 90% din creditele populatiei”, a mai spus Epure.
Banca Comerciala Romana, societatea de creditare cu cea mai mare expunere pe segmentul de persoane fizice, a raportat deja datele si este unul dintre procesatori.
In prima luna de functionare, Biroul de credit a transmis 46.004 rapoarte, pretul mediu al unei interogari ridicandu-se la un euro. Estimarile avand la baza datele privind creditarea din 2003 arata ca Biroul de credit va furniza anual peste 1,3 milioane de rapoarte.
Bancile raporteaza la Biroul de credit numai imprumuturile contractate de persoanele fizice, pentru care se inregistreaza intarzieri la rambursare mai mari de 30 de zile. Pana in luna aprilie va fi introdusa a doua faza de raportare, iar baza de date va ajunge astfel sa cuprinda informatii despre toate finantarile acordate populatiei.
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026