Black Pearl

In toata aceasta febra a cumparaturilor in rate (fara avans, fara girant etc.), am hotarat sa-mi iau un televizor in rate. Dar un televizor mare, mult mai mare. Si, intr-o zi, trecand pe langa un astfel de magazin, am zis sa intru sa ma uit la niste modele.

Pe rafturi, multe tipuri si marci, negre, gri, argintii, mari, mici, plate, bombate… La televizoare mari, preturi cam mari. Dar nu voiam un televizor cu ecran din ala panoramic, ca-mi da senzatia de imagine turtita. Pentru ochiul meu, proportia asta nu merge decat la ecranele uriase de la Multiplex. Cautam un televizor cu ecran de 3/4, dar astea erau toate cu diagonala mica. La capatul raionului, in mod bizar, ca si cum ar fi fost ascuns intre niste cutii mari de carton, era asezat pe un dulap EL. TELEVIZORUL. “The One”. Cum l-am vazut, m-am indragostit. Am mirosit imediat ca e ceva special. Si, mai ales, era FOARTE MARE. Adica, un 3/4 cu diagonala de 1 metru! Surpriza: costa cu o treime mai putin decat oricare televizor similar, dar cu ecran plat sau panoramic. Am intrebat ce si cum. Mi-au zis ca e “Made in France”, un model de anul trecut, foarte bun, ca se vede bine, ca au avut doar trei modele din astea si ca acesta e singurul ramas si de aceea e mai ieftin. M-am invartit in jurul lui ceva vreme. Designul, minimalist, negru, impecabil, perfect proportionat – lucru special, ce mai. Exprima forta, echilibru, era masiv, dar rafinat in acelasi timp. N-avea pe carcasa decat doua butoane si un bec. Si, desigur, intr-o parte, o multime de mufe pentru tot soiul de cabluri destepte. Sub sigla marcii, scria foarte elegant, asa, cu litere subtiri, albe, ceva ce m-a dat gata: “Black Pearl”…

Intr-adevar, ecranul negru, stins, avea un soi de luciu sidefiu… Foarte entuziasmat, am lasat un mic avans, am primit o chitanta cu stampila si am dat fuga la nevasta, sa-i fac capul mare cu descoperirea mea. In cateva zile, am convins-o.

Am cautat modelul pe internet si mi s-a confirmat: dadusem peste ceva special, la o diagonala de 1 metru – chilipir, ce mai!

Am facut hartiile necesare si m-am prezentat la magazin sa inchei contractul. Aici am aflat ca, din pacate, televizorul meu pretios nu mai avea manual de utilizare. Dar mi s-a promis ca, in cel mai scurt timp posibil, o sa mi se dea unul. Am fost de acord, dar am cerut sa i se faca o proba, sa vad si eu “cum se vede”. S-a comportat impecabil, cu adevarat “Black Pearl”. Foarte fericit, am semnat actele si mi-au promis ca mi-l livreaza a doua zi, pana in ora 14.00. A doua zi m-am trezit in casa cu o cutie enorma de carton pe care scria o alta marca! Fibrilat, am deschis cutia dar, Slava Domnului, nu era o greseala, televizorul meu era acolo. Mare, negru, tacut. Fiindca afara era foarte frig, nu l-am bagat in priza decat dupa trei ore. Atunci am constatat ca nu-mi trimisesera manualul, iar telecomada era cam dubioasa: penibil de mica, meschina aproape. “Cum sa comande o telecomanda atat de mica si ieftina un televizor atat de mare?”, mi-am zis. Si am avut dreptate. Cu telecomanda aia puteam sa fac o multime de chestii, numai sa instalez programele pe canale nu. Am incercat vreo doua ore, disperat, sa ma prind cum functioneaza. N-am reusit. Se vedeau doar cateva programe cu “purici”, dar numai de la canalul 18 in sus.

In weekend, am fost la socri. Am descoperit ca si ei aveau un televizor de aceeasi marca, dar un model mult mai mic, vechi de cativa ani. Iar telecomanda era identica aceleia primite de mine de la magazin! M-am simtit jignit.

Luni, m-am dus la ei si le-am spus ca telecomanda aia nu e de la televizorul meu. Au recunoscut si mi-au dat o telecomanda noua, de trei ori mai mare, de la aceeasi firma, argintie, multifunctionala: pentru TV cablu, video si combina audio. Avea un design deosebit si pe ea scria ca a fost proiectata de Phillipe Starck. M-am “udat”, va dati seama. “In cateva zile se rezolva si cu manualul”, au zis ei. Am acceptat, entuziasmul de a fi proprietarul lui “Black Pearl” fiind mai puternic decat aceasta neplacere minora.

Dar nici noua telecomanda “futurista” nu-mi permitea sa instalez programele. Total dezamagit, m-am dus a treia oara la magazin. Au recunoscut ca nici telecomanda aceea nu era, de fapt, dedicata televizorului meu, dar sperasera ca va merge, fiind foarte moderna, ultimul tip.

L-au sunat pe un baiat, Mihai, care, cu un an in urma, cand primisera televizorul la vanzare, il instalase pentru a fi testat de catre potentialii clienti. Mihai nu-si mai amintea ce butonase, dar cu siguranta ca pe vremea aceea televizorul avea telecomanda lui originala.

Pana la urma, dupa vreo jumatate de ora de discutii, i-am lamurit ca acel televizor superb, destul de scump si la care voi plati rate trei ani, nu va functiona niciodata corect daca nu este operat cu telecomada lui, conform manualului de utilizare original. Au fost de acord. Mi-au promis ca o sa-mi faca rost de ele. A doua zi m-au sunat sa-mi spuna ca e ceva mai complicat, ca furnizorul din Bucuresti i-a trimis la importatorul de la Deva, care, la randul lui, trebuie sa comande telecomada si manualul din… Franta! “Ce sa va fac, daca ati luat asa un televizor special, unicat…”.

Chiar, cine naiba m-a pus?