Blestemul sequel-ului

Critica americana a fost cvasi-unanima. Acest sequel e un ghiveci. Sau mai dur: o mizerie, un dinozaur comercial lipsit de orice suflet. Publicului putin i-a pasat: s-a dus in hoarde ca sa-l vada, transformandu-l in cel mai profitabil debut cinematografic din istorie. Si recordurile au continuat sa cada (iertati-ma daca am obosit sa le tin socoteala). S-au scris kilometri despre posibilele explicatii pentru care spectatorii au transformat un film execrabil intr-un triumf (de parca ar fi fost prima data!) si motivele gasite au variat de la o vraja malefica aruncata peste lume de laboratoarele hollywoodiene de magie neagra ale lui Jerry Bruckheimer la irezistibila carisma a lui Johnny Depp, de care cinefilii par a nu se mai satura. Adevarul e mai simplu si mai crud: oamenilor le place sa vada filme proaste, atata timp cat exista macar o minima sansa sa fie distrati.
Una peste alta, filmul s-a dovedit a fi “impermeabil la critica” – pe englezeste “critic proof” -, prilej pentru industriasii din breasla sa le mai dea o data cu tifla acestui popor ifosativ. Cronicarii, la randul lor, au oftat si s-au oripilat: cine il va mai opri pe voracele producator Bruckheimer de la a se instaura ca imparat necontestat al box-office-ului si de la a declansa apocalipsa cu ale sale spectacole “goale, fasciste si triste”?
Reclama spune ca aceasta a doua parte a trilogiei (da, temeti-va, va mai exista si o a treia) e o poveste fantastica de dragoste, cu pirati si supranatuala. Will Turner (Orlando Bloom) si iubita sa nobila Elizabeth Swan (Keira Knightley) se pregatesc de casatorie, dar sunt arestati pentru ca l-au ajutat pe capitanul Jack Sparrow, celebrul pirat, (Johnnny Depp), sa fuga de autoritati. Singura lor scapare e sa-i dea de urma banditului si sa-l aduca in fata lordului Cutler Beckett, care doreste sa puna mana pe compasul sau fermecat (instrument magic ce arata drumul spre tot felul de bogatii).
In realitate, efecte speciale halucinante, inghesuite in fiecare secunda, hemoglobina in valuri, excitare vizuala non-stop, dar nu tu poveste cat de cat coerenta, care sa te implice la vreun nivel. O potentiala mina de aur (primul a fost unul dintre cele mai entertaining blockbuster-uri de vara) e complet secatuita de cautatorii de comori si redusa la un mecanism eficient de facut banii, obositor si plictisitor. Si ce-i mai exasperant e ca, dupa vreo doua ore, iti dai seama ca e doar un teaser pentru partea a treia.
Ce fac actorii in aceasta intriga plina ochi de socuri vizuale? Dragalasa Keira e inchisa si, practic, invizibila in prima ora de film. Ceea ce ni se ofera in schimb e o supradoza din insuportabilul Bloom, ceea ce e imbucurator doar daca esti o fetita de 10 ani. Eu m-am cutremurat de groaza, amintindu-mi de dezastrele numite Elizabethtown sau Kingdom of Heaven.
Din nou, depinde de good old Johnny sa salveze pelicula cu o infuzie de umor si spirit. Dar Depp alege un drum batut si comod: autoparodierea si cabotinismul. S-a zis cu umorul si imprevizibilitatea personajului, el a devenit doar o caricatura iritanta. Depp s-a metamorfozat cat ai spune clic, din cel mai necorupt si mai subevaluat actor modern, in cel mai desantat de laudat. Prin preajma premierei de fata, revistele de specialitate nu se mai opreau din a-i ridica osanale: este starul care nu s-a vandut niciodata (pana acum, ar trebui ei sa adauge).
In Dead Men’s Chest, niste zombi sunt sclavii unui capitan spectral care detine contracte pentru fiecare dintre sufletele lor. “Orice asemanare cu producatorul Jerry Bruckheimer si echipa lui Dead Man’s Chest nu e deloc accidentala”, boscorodea in van un critic.
Din cine stie ce calcule comerciale meschine, premiera romaneasca a filmului a fost impinsa in august. Desi stiu ca e inutil, nu pot sa ma abtin sa nu va spun: nu va duceti, nu merita.

Pirates of the Caribbean: Dead Man’s Chest (Piratii din Caraibe: cufarul omului mort), regia Gore Verbinski; cu: Johnny Depp, Orlando Bloom, Keira Knightley; distribuit de Prooptiki Romania, premiera romaneasca 26.08.2006