BM nu finanteaza pentru moment Argentina
BM nu finanteaza pentru moment Argentina
Banca Mondiala si Inter-American Development Bank au anuntat ca, desi nu resping posibilitatea suplimentarii sprijinului financiar acordat Argentinei, in acest moment nu exista nici o actiune in acest sens.
Anuntul facut de cele doua institutii financiare intervine imediat dupa ce Fondul Monetar International s-a aratat dispus sa acorde Argentinei o sustinere financiara suplimentara de opt miliarde de dolari, insotindu-si promisiunea de conditii stricte, incepand cu restructurarea datoriei externe si o aplicare riguroasa a programului economic.
De la 14 miliarde de dolari, creditele obtinute de Argentina de la FMI vor ajunge la 22 de miliarde, care se adauga celor peste 25 miliarde de dolari promise in decembrie 2000 de mai multe institutii internationale, printre care Banca Mondiala, si o serie de state, precum Spania.
Purtatorul de cuvant al Bancii Mondiale, Chris Neal, a declarat ca oficialii de la Buenos Aires nu au solicitat ajutorul financiar al institutiei pe care o reprezinta.
La randul lor, reprezentanti ai Inter-American Development Bank au spus ca o modificare a programului de imprumut incheiat cu Argentina este oricand posibila, dar, pentru moment, nu se intrevede nici o schimbare.
“Purtam in permanenta discutii cu autoritatile de la Buenos Aires, dar programul in forma sa actuala este deja extrem de ambitios”, a afirmat un oficial al institutiei, care a aratat ca aceasta a contribuit cu 2,5 miliarde de dolari la pachetul de 40 de miliarde de dolari reprezentand sprijin financiar acordat pe plan international Argentinei, anul trecut. Mediafax
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026