BNR a început să fugă de dolari
Plasamentele Băncii Naționale în obligațiuni de stat americane au scăzut în trimestrul al doilea cu 4,5%, la 8 miliarde de dolari (echivalentul a 5,6 mld. euro), potrivit unui document oficial al BNR. În termeni nominali, scăderea este echivalentă cu 400…
Plasamentele Băncii Naționale în obligațiuni de stat americane au scăzut în trimestrul al doilea cu 4,5%, la 8 miliarde de dolari (echivalentul a 5,6 mld. euro), potrivit unui document oficial al BNR. În termeni nominali, scăderea este echivalentă cu 400 mil. dolari.
“Evoluțiile recente de natură economică și politică din SUA au fost încorporate în analizele efectuate în scopul determinării alocării optime a investițiilor și au condus la decizia de diversificare a acestora într-o manieră eficientă, ținând cont de condițiile de pe piețele financiare internaționale”, se arată într-un document semnat de guvernatorul BNR Mugur Isărescu.Potrivit documentului, BNR monitorizează permanent evoluțiile din SUA, iar din declarațiile oficialilor americani ar rezulta că o eventuală ajustare a cheltuielilor publice va fi aplicată doar sumelor cu destinație internă, în vederea protejării statutului internațional al SUA, “cea mai mare, sigură și lichidă piață de capital din lume”.
Raportul anual al BNR pe anul 2010 indică o concentrare a investițiilor din rezerva valutară în instrumente emise de guverne și instituții supranaționale, printr-o politică axată pe limitarea expunerii față de bănci private. Veniturile din administrarea rezervelor valutare au scăzut cu 42%, la 240 mil. euro.
BNR și-a majorat anul trecut portofoliul de investiții în euro de la 63% la 66%, în timp ce investițiile în dolari au scăzut de la 29% la 24%.
-
HELLENiQ ENERGY anunță un plan de investiții de peste un miliard de euro în România, prin intermediul companiei sale locale din domeniul energiei din surse regenerabile.Info · 13 noiembrie 2026
-
ZF IT Generation. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsul. Fondatorii DesignVerse, Veridion și Footprints AI: Am fost nepregătiți pentru vânzări, iar un produs superior nu câștigă singur contracte. DesignVerse vrea 1-2 runde de finanțare în 2027, iar Veridion a refuzat oferte de achizițieZF IT Generation · 13 noiembrie 2026
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026