Versiunea completă
Bănci și Asigurări

BNR a intervenit pentru limitarea scăderii leului

Banca Națională a intervenit indirect vineri pentru a limita scăderea leului, în condițiile în care, într-o piață cu volume de transfer ridicate, cotațiile se situau ușor peste 4,44 lei/euro la finalul zilei. În jurul orei 16:30, băncile schimbau euro cu 4,44 - 4,4415 lei, în creștere semnificativă față de ultimele cotații de joi, de 4,4155 - 4,4183 lei/euro.

Monica Juganaru - Mediafax · 13 mai 2012 · 1 min de citit

Banca Națională a intervenit indirect vineri pentru a limita scăderea leului, în condițiile în care, într-o piață cu volume de transfer ridicate, cotațiile se situau ușor peste 4,44 lei/euro la finalul zilei. În jurul orei 16:30, băncile schimbau euro cu 4,44 – 4,4415 lei, în creștere semnificativă față de ultimele cotații de joi, de 4,4155 – 4,4183 lei/euro.

Rata de schimb a trecut de 4,42 lei/euro încă de la deschidere, când primele tranzacții au fost operate la 4,4210 lei/euro. În prima parte a zilei cursul a oscilat sub 4,43 lei/euro, deprecierea fiind limitată de intervențiile indirecte ale băncii centrale, potrivit dealerilor. Imediat după publicarea cursului de referință, cotațiile au sărit peste 4,43 lei/euro, iar maximul zilei a fost de 4,4420 lei/euro.

Nivelul record atins pe piața interbancară a fost de 4,4675 lei/euro, consemnat pe data de 1 mai, când în România a fost zi nebancară, iar paritatea a fost tranzacționată de jucătorii internaționali pe alte piețe.

Dealerii cred că fără intervenția băncii centrale cursul ar putea depăși în numai două ședințe nivelul de 4,5 lei/euro pe piața interbancară, având în vedere cererea ridicată de euro din partea jucătorilor.

Citește și