Versiunea completă
Prima pagina

BNR da afara Bursa

Dupa sapte ani in care a stat sub acoperisul sau, BNR vrea ca Bursa de Valori Bucuresti (BVB) sa-si gaseasca un sediu propriu, care sa o stimuleze sa-si ia mai in serios rolul de institutie de baza a sistemului financiar. "Sunt hotarat sa-i dau afara si sa le amintesc ca Wall Street a inceput pe strada

Razvan Voican · 24 noiembrie 2002 · 2 min de citit

Dupa sapte ani in care a stat sub acoperisul sau, BNR vrea ca Bursa de Valori Bucuresti (BVB) sa-si gaseasca un sediu propriu, care sa o stimuleze sa-si ia mai in serios rolul de institutie de baza a sistemului financiar.
“Sunt hotarat sa-i dau afara si sa le amintesc ca Wall Street a inceput pe strada. Poate asa o sa-i stimulam sa creasca mai repede”, a declarat guvernatorul BNR Mugur Isarescu.
De la redeschiderea din 1995, cu sprijinul BNR, pe piata de capital romaneasca s-au derulat tranzactii in valoare de numai un miliard de dolari, in prezent fiind cotate actiunile a 70 de companii. Dintre acestea numai jumatate sunt importante.
“Poate este un lucru rau si faptul ca au fost infiintati aici, in cladirea BNR, si inca nu si-au gasit un loc al lor”, spune Mugur Isarescu.
BVB a inceput deja cautarile pentru un sediu propriu.
“Daca nu vrea sa ne mai gazduiasca o sa ne gasim alt loc. Suntem in faza in care cautam o locatie adecvata. Exista mai multe variante”, a declarat pentru Ziarul Financiar Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti.
Dincolo de cresterea puternica din acest an, activitatea pietei de capital ramane modesta in comparatie cu alte burse din regiune.
“Piata de capital romaneasca este in continuare subdezvoltata si nu poate oferi alternative viabile de finantare a companiilor”, afirma Andre Lys, insarcinatul cu afaceri al Delegatiei Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti.  
“Este nevoie de imbunatatirea conditiilor de listare a actiunilor si a transparentei informatiilor pentru a creste increderea in piata si cu aceasta numarul investitorilor”, a declarat Lys.
Guvernul a promis de mai multe ori in aceasta toamna ca va sprijini dezvoltarea pietei de capital prin listarea mai multor companii de stat. Pana acum insa numai vorbe. Desi anuntata ca intentie, nici suplimentarea pachetului de actiuni Petrom nu mai intra in discutie, cel putin anul acesta, pana cand se incheie discutiile cu consultantul de privatizare pentru stabilirea strategiei de gasire a unui investitor.

Citește și