BNR incearca sa coboare dobanzile, pentru a tempera aprecierea leului
Reluarea tendintei de apreciere a leului, pe fondul unor dobanzi rdicate, ceea ce a determinat BNR sa deruleze din nou operatiuni pentru injectia de lichiditate in piata monetara. Astfel, BNR a imprumutat bancile comerciale cu 2,5 mld. lei in cadrul unei operatiuni repo (creditarea bancilor luand in gaj titluri de stat sau certificate de depozit BNR), pentru a contrabalansa deficitul de lichidita…
Reluarea tendintei de apreciere a leului, pe fondul unor dobanzi rdicate, ceea ce a determinat BNR sa deruleze din nou operatiuni pentru injectia de lichiditate in piata monetara.
Astfel, BNR a imprumutat bancile comerciale cu 2,5 mld. lei in cadrul unei operatiuni repo (creditarea bancilor luand in gaj titluri de stat sau certificate de depozit BNR), pentru a contrabalansa deficitul de lichiditati de pe piata. Licitatia a fost desfasurata la un nivel fix al dobanzii de 7% pe an, iar BNR a acceptat integral cererile de finantare venite din partea a 13 banci comerciale. La aceste operatiuni au participat numai 13 banci comerciale, in conditiile in care jucatorii nu au active eligibile (titluri de stat sau certificate emise de BNR) cu care sa garanteze imprumuturile.
“Numarul redus de participanti se datoreaza faptului ca multe banci nu au avut cu ce sa garanteze imprumuturile, avand in vedere stocul redus de titluri de stat si certificate de depozit existent. In aceste conditii, multi jucatori nu si-au acoperit necesarul de lichiditati”, a comentat un dealer.
Dupa anuntarea rezultatelor licitatiei, dobanzile pe termen scurt pe piata au coborat la 7%-11% pe an, fata de 13%-15%, nivel la care urcasera inca de la sfarsitul saptamanii precedente.
Deficitul de lichiditate de pe piata a facut ca dobanzile sa nu reactioneze la semnalul dat de BNR la inceputul saptamanii, cand a redus dobanda de politica monetara cu un sfert de punct procentual, pana la 7% pe an.
BNR a organizat pentru prima data in ultimii ani licitatii de tip repo in luna mai, cand dobanzile urcasera pe piata la niveluri foarte inalte, pe fondul unui deficit puternic de lichiditati.
Pe fondul dobanzilor ridicate, leul a reluat trendul de apreciere rapida, dupa ce facuse o pauza in primele zile ale saptamanii.
Euro a fost cotat la Bucuresti la deschiderea pietei la 3,17/3,1720 lei, la nivelul inchiderii din ziua precedenta. In prima parte a zilei cotatiile au urcat usor, pana la 3,175 lei pentru un euro, dupa care au aparut in piata interese de vanzare de valuta. Astfel, cotatiile au coborat la 3,1690/3,1710 lei, spre sfarsitul sedintei de tranzactionare.
Leul a fost din nou singura moneda din regiune care a reusit sa castige teren in fata euro, sustinut de diferentialul de dobanda, in timp ce pe pietele emergente vecine cotatiile au inregistrat corectii usoare.
BNR a calculat ieri un curs de 3,1699 lei, un nou minim al ultimilor cinci ani, in scadere cu 1,17 bani fata de nivelul din ziua precedenta. Comparativ cu inceputul anului, euro a pierdut aproape 6,3% (in termeni nominali) in fata leului.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026