BNR intervine a doua zi consecutiv. Euro ramane la 3,5 lei
BNR intervine a doua zi consecutiv. Euro ramane la 3,5 lei
Banca Nationala a intervenit din nou, pentru a doua zi consecutiv, pe piata valutara, pentru a mentine euro la nivelul de 3,5 lei. Pe piata se simt insa intrari substantiale de capitaluri, cotatiile coborand intre reprizele de cumparare ale bancii centrale.
BNR a calculat ieri un curs de 3,4975 de lei pentru un euro, cu 0,0003 unitati mai putin decat cotatia precedenta.
Pe piata valutara euro s-a mentinut la 3,49950/3,5 lei numai cu ajutorul cumpararilor bancii centrale, care a intervenit atat in nume propriu, cat si prin intermediul altor banci din sistem. Intre valurile succesive de cumparari, cotatiile au coborat insa pana la o minima a zilei de 3,4815/3,4865 lei pentru un euro.
Dolarul a castigat ieri 0,0082 unitati, pana la 2,8459 lei dupa ce a inregistrat aprecieri si pe pietele internationale.
“BNR a intervenit din nou direct, in mai multe randuri, insa nu a atras volume semnificative. Prin aceasta miscare s-a incercat mentinerea euro la 3,5 lei. Investitorii nerezidenti sunt insa foarte interesati sa intre in piata la niveluri de peste 3,49 lei pentru un euro. De altfel, vanzarile mari de valuta au impins cotatiile in jos in ultimele minute ale sedintei de tranzactionare, chiar dupa o serie de cumparari ale BNR”, a comentat un dealer. Piata s-a inchis ieri in cotatii de 3,4870/3,4925 lei pentru un euro.
Pe piata se mentine astfel un execedent de valuta, de vreme ce BNR nu a mai operat achizitii semnificative. In prima zi a saptamanii, BNR a intervenit direct in piata, cumparand euro in mai multe valuri. Dupa estimarile jucatorilor, banca centrala a cumparat luni intre 60 si 100 de milioane de euro.
Prin aceasta serie de interventii, BNR protejeaza nivelul suport de 3,5 lei pentru un euro, la care piata a fost echilibrata mai multe saptamani. Dealerii spun insa ca aceasta a fost doar o perioada de consolidare, iar investitorii se asteapta acum la noi scaderi de curs. Pe de alta parte, guvernatorul BNR a atentionat ca asteptarile privind noi aprecieri nominale ale leului sunt exagerate, in conditiile in care acestea nu mai sunt sustinute de performante in economia reala.
Piata a inregistrat luni un excedent de 23 de milioane de euro, pe fondul unor cumparari de la clienti de 434 de milioane de euro. Volumul operatiunilor interbancare a crescut sensibil fata de zilele precedente, ajungand la 311 milioane de euro. Astfel, volumul total tranzactionat pe piata a fost de 745 de milioane de euro.
Dealerii spun ca, cel putin teoretic, banca centrala ar putea sa cumpere tot excesul de valuta, desi ar presupune costuri semnificative. In conditiile in care BNR nu mai sterilizeaza leii aruncati in piata, exista riscul ca mentinerea dobanzilor la niveluri foarte scazute sa duca la o explozie a creditului in lei. Pe fondul unei cereri deja excedentare, aceasta miscare ar putea sa dea nastere la noi presiuni inflationiste. Banca centrala si-a propus sa incurajeze creditarea in moneda nationala, limitand concomitent expansiunea creditului in valuta. Dealerii spun ca echilibrul pe care BNR il cauta este insa dificil de obtinut.
BNR nu a intervenit nici ieri pentru sterilizarea excesului de lei din piata monetara, conditii in care dobanzile la depozitele pe o zi au oscilat in continuare intre 2% si 5% pe an. Astazi ar trebui sa fie anuntata o licitatie pentru vanzarea de certificate de depozit, ale carei rezultate vor fi comunicate joi. Banca centrala nu a mai intervenit pe piata monetara de la sfarsitul lui august, cand a atras depozite pe o luna in valoare de patru miliarde de lei (peste 1,1 miliarde de euro), reprezentand insa numai o treime din oferta inaintata de banci. liviu.chiru@zf.ro
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026