BNR: Utilizarea rezervei valutare pentru alimentarea bugetului încalcă Constituția
BNR: Utilizarea rezervei valutare pentru alimentarea bugetului încalcă Constituția
BNR a primit pentru avizare o propunere legislativă care prevede majorarea veniturilor bugetare prin reducerea rezervelor valutare, inițiativă pe care banca centrală o respinge întrucât încalcă statutul BNR, Tratatul UE și Constituția, a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR. “În primul rând, BNR observă că în proiectul de lege nu se face precizarea dacă participarea BNR la majorarea veniturilor bugetare ar urma să se producă prin creditare sau prin finanțarea de către BNR a bugetului de stat. Cert este că ambele ipoteze încalcă grav legea statutului BNR. În această lege se stipulează limpede că se interzice Băncii Naționale orice tip de creditare a statului”, a declarat Vasilescu. Propunerea legislativă depusă la Biroul Permanent al Senatului în 14 iunie îl are ca inițiator pe senatorul liberal Ioan Ghișe și vizează completarea și modificarea legii bugetului de stat pe 2010. Proiectul de lege a fost trimis în 23 iunie pentru aviz consultativ Consiliului Legislativ, care trebuie să se pronunțe până în data de 23 iulie. Tot în 23 iunie, propunerea a fost transmisă și Guvernului, iar șeful Departamentului pentru relația cu Parlamentul Valentin Iliescu a cerut printr-o scrisoare punctul de vedere al BNR.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026