Boala lui Arafat va ramane secreta?
Boala lui Arafat va ramane secreta?
Familia lui Yasser Arafat poate face orice doreste in privinta secretului medical legat de boala liderului palestinian, a declarat seful diplomatiei franceze, Michel Barnier. Legislatia franceza nu permite autoritatilor sa dea informatii medicale despre un pacient fara acordul familiei acestuia. “Familia lui Yasser Arafat are libertatea de a face ce doreste, asa prevede legislatia noastra si cred ca trebuie sa o respectam si in acest caz, pentru ca toata lumea este vizata de legea privind secretul medical”, a declarat el. “Regula noastra este sa-i protejam pe toti cetatenii, atat pe cei celebri, cat si pe anonimi”, a subliniat ministrul. “Dosarul medical al lui Yasser Arafat va fi transmis, in conformitate cu prevederile legale, celor care au dreptul sa-l ceara”, a precizat seful diplomatiei franceze. Solicitat sa comenteze zvonurile potrivit carora liderul palestinian ar fi fost otravit, Barnier a afirmat ca l-a auzit personal pe seful diplomatiei palestiniene, Nabil Shaath, sustinind “intr-un mod foarte ferm” ca ipoteza otravirii nu este credibila. Duminica, ministrul francez al Sanatatii, Philippe Douste-Blazy, a declarat ca nu exista nici o dovada medicala a unei eventuale otraviri a lui Arafat. Mediafax
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026