Versiunea completă
Politică

Boc: “Cardul Kogălniceanu”- programul de subvenționare a IMM-urilor – va fi funcțional după 15 august

Premierul Emil Boc a anunțat astăzi, în cadrul videoconferinței cu prefecții, că programul de sprijinire a IMM-urilor (Cardul Kogălniceanu) va funcționa de la jumătatea acestei luni, astfel că antreprenorii din întreprinderile mici și mijlocii pot primi de garanții de stat la acordarea de credite.

Adelina Mihai · 7 august 2011 · 2 min de citit

Premierul Emil Boc a anunțat astăzi, în cadrul videoconferinței cu prefecții, că programul de sprijinire a IMM-urilor (Cardul Kogălniceanu) va funcționa de la jumătatea acestei luni, astfel că antreprenorii din întreprinderile mici și mijlocii pot primi de garanții de stat la acordarea de credite.

“După 15 august intră în vigoare Cardul Kogălniceanu, acest program de sprijinire a Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Am alocat 24 de milioane de lei pentru subvenționarea dobânzii în cadrul acestui program, astfel încât întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de sprijinul statului la subvenționarea dobânzii și la obținerea de credite, până în anumite limite, pentru menținerea și crearea de noi locuri de muncă. Este o măsură suplimentară de susținere”, a spus Boc.

Cei care vor să intre în acest program se pot înscrie pe o platformă on-line existând o serie de condiții care, îndeplinite, facilitează obținerea creditelor în vederea dezvoltării.

Statul, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor, va subvenționa parțial dobânda pe care o plătesc IMM-urile pentru creditele luate și oferă garanții de stat de 80% din valoarea creditului, în limita a 100.000 de lei. Dobânda va fi subvenționată în proporție de 70%, în limita a 6,5% pe an.

Propunerea unei măsuri în favoarea IMM-urilor (Cardul Kogălniceanu) care ține de emiterea unui card de lichidități, sub forma unei finanțări tampon garantate de stat, cu care înterprinzătorul poate să-și plătească furnizorii, partenerii sau să-și asigure un flux de numerar echilibrat, a fost luată după modelul unguresc al Schemei de Card Szecsenyi.

Istvan Szechenyi (1791-1860) a fost Ministru al transporturilor și ocupării forței de muncă în primul guvern ungar din 1848. Mihai Kogălniceanu (1817 – 1891) și-a legat numele de actul proclamării independenței de stat a României. A fost ministru de externe al țării în 1867 și în perioada 1877-1878.

Citește și