Boc da afara ce a angajat Tariceanu si tot nu este de ajuns
Premierul Emil Boc le-a cerut ieri ministrilor sa reduca cu 20% numarul posturilor din administratia publica centrala, reprezentand ministere si agentii guvernamentale, a declarat pentru ZF consilierul economic al primului-ministru, Ionut Popescu.
Premierul Emil Boc le-a cerut ieri ministrilor sa reduca cu 20% numarul posturilor din administratia publica centrala, reprezentand ministere si agentii guvernamentale, a declarat pentru ZF consilierul economic al primului-ministru, Ionut Popescu.
In perioada guvernului Tariceanu, numarul de functionari a crescut cu 37% in ciuda promisiunilor de reducere a cheltuielilor administrative. Fostul ministru al muncii, Paul Pacuraru (PNL), spune ca reducerea facuta de Boc nu va aduce prea multi bani, pentru ca reducerile se vor face probabil din posturile neocupate si care sunt pastrate in schema de Ministerul de Finante pentru ca acesta sa aiba de unde face majorari salariale pe parcursul unui an, majorari care oricum nu s-ar mai fi dat pe fondul crizei. El crede ca nimeni nu va fi dat afara pentru ca este si foarte greu sa faci acest lucru din cauza legii functionarilor publici. Fostul premier Calin Popescu-Tariceanu a justificat, la finele anului trecut, la prezentarea bilantului guvernului sau aceasta situatie. Potrivit lui Tariceanu, daca in perioada 2000-2004, guvernul de stanga a pierdut 1540.000 de locuri de munca, in perioada 2005 – 2008 au fost create 600.000 de noi locuri de munca. In opinia sa, clasa mijlocie a fost consolidata in guvernarea liberala pentru prima data dupa 1989 si reprezinta acum o patura semnificativa a contribuabililor. Alianta de guvernare PD-L-PSD a luat miercuri seara in calcul reducerea numarului total de salariati la stat cu un procent de pana la 20%, in conditiile in care Executivul intentioneaza sa adopte saptamana viitoare proiectul bugetului pentru 2009 care limiteaza deficitul bugetar la 2%. Liderii coalitiei au dezbatut miercuri seara proiectul legii bugetului, una dintre problemele in discutie fiind aceea daca salariile trebuie limitate pentru a nu exista disponibilizari in sectoarele de stat sau daca aceste disponibilizari trebuie efectuate pentru mentinerea sau indexarea cu rata inflatiei a salariilor celor ramasi. Potrivit unor surse guvernamentale, miercuri seara nu s-a decis daca reducerea cu 20% ar urma sa fie aplicata tuturor bugetarilor (peste 1 milion de personane) sau doar celor din randul functionarilor (200.000 de persoane). Nu a fost examinat nici impactul bugetar. La un salariu mediu de 400 de euro lunar o reducere cu 20% (40.000 de persoane) a numarului functionarilor ar aduce economii de aproximativ 200 mil. euro anual. “Vom discuta aceste probleme la sedinta coalitiei de saptamana viitoare”, a declarat pentru ZF prim-vicepresedintele PD-L Theodor Stolojan. Ministrul muncii Marian Sarbu (PSD) a afirmat ca aceste aspecte vor fi clarificate dupa adoptarea bugetului. Ieri Guvernul a decis ca din ministere si agentii sa fie reduse 20% dintre posturi. Ministrii guvernului trebuie sa vina cu solutii pana saptamana viitoare. Premierul Emil Boc si ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, au declarat de mai multe ori ca suma cheltuielilor cu personalul din administratia publica va fi redusa gradual cu pana la 20% comparativ cu 2008, prin eliminarea de la bugetare a aproximativ 139.500 de posturi vacante din institutiile publice centrale si locale existente la 31 decembrie 2008. Ministrul agriculturii Ilie Sarbu a aratat ieri ca, in ultimii patru ani, numarul angajatilor din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale aproape s-a dublat in conditiile in care agricultura nu a avansat. “La minister, cand am plecat (in 2004, la finalul primului sau mandat) erau in jur de 350 de angajati, iar acum numarul lor este de 605. N-am vazut si efectul acestei supradimensionari a organigramei. Peste tot avem probleme. Oameni multi, salarii chiar foarte mari in unele agentii, iar asta nu confirma acest efort pe care l-a facut Guvernul. In 2008 ministerul a absorbit de la Uniunea Europeana numai 0,6 mld. euro pentru platile directe, in conditiile in care pentru 2009 ne propunem sa atragem 1,7 mld. euro”, a declarat Ilie Sarbu. Numai la Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) lucreaza peste 5.000 de persoane, iar unele birouri se ocupa de un singur produs. “Ce produc aceste birouri? Dincolo de faptul ca fac prezenta la minister? Ce-au facut cei de la SAPARD de au ajuns in situatia aceasta (programul SAPARD, prin care puteau fi accesati 200 mil. euro, a fost blocat in iunie 2008 – n.red.), daca cei de la Bruxelles le-au spus clar ce sa faca?”, a precizat Sarbu. Guvernul face economii pentru a nu rata tinta de deficit de 2% pentru 2009Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026