Versiunea completă
Profesii

Boc: Guvernul se așteaptă în continuare la creșterea șomajului

Guvernul estimează în continuare o creștere a șomajului până la sfârșitul anului, în contextul procesului de restructurare, scăderea ratei de șomaj în ultimele luni fiind una conjuncturală, determinată de perioada de vară, a declarat, duminică, premierul Emil Boc, citat de Mediafax.

Ziarul Financiar · 1 august 2010 · 1 min de citit

Guvernul estimează în continuare o creștere a șomajului până la sfârșitul anului, în contextul procesului de restructurare, scăderea ratei de șomaj în ultimele luni fiind una conjuncturală, determinată de perioada de vară, a declarat, duminică, premierul Emil Boc, citat de Mediafax.

El a arătat, la videoconferința cu prefecții, că execuția bugetară pe primul semestru al anului indică o înrăutățire a situației bugetului de asigurări sociale pentru șomaj, prin dublarea cheltuielilor.

“Pe această analiză a execuției bugetare, se poate observa că s-a înrăutățit situația bugetului de asigurări sociale pentru șomaj, unde deși veniturile sunt similare cu cele din primele șase luni ale anului 2009, practic cheltuielile s-au dublat. Aici este o parte bună și o parte mai puțin bună. Partea bună este că veniturile nu au scăzut, dar este de așteptat să se dubleze cheltuielile legate de fondul de șomaj, având în vedere procesul de restructurare. Chiar dacă, conjunctural, în ultimele patru luni avem o scădere a șomajului – conjuncturală, determinată de perioada de vară – până la sfârșitul anului vom în continuare o creștere a șomajului”, a spus Boc. Mai multe despre discuțiile premierului Emil Boc cu prefecții citiți pe www.mediafax.ro.

Citește și